Militantul pentru drepturile omului Ales Bialiaţki a luptat zeci de ani pentru deţinuţii politici din Belarus, câştigând Premiul Nobel pentru Pace, dar plătind preţul cu propria libertate. Premiul Nobel din 2022 l-a transformat pe Bialiaţki într-un simbol recunoscut la nivel mondial al rezistenţei împotriva regimului autoritar al preşedintelui Alexander Lukaşenko, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, care, în cele trei decenii de când se află la putere, a zdrobit orice opoziţie în fosta republică sovietică cu 9 milioane de locuitori.
Eliberarea lui Bialiaţki, sâmbătă, împreună cu alţi 122 de prizonieri, în urma negocierilor cu un emisar al preşedintelui american Donald Trump, a marcat cea mai importantă mişcare a lui Lukaşenko până în prezent în strategia de reangajare cu Washingtonul pentru a obţine ridicarea sancţiunilor economice, relatează Reuters.
Bialiatski, în vârstă de 63 de ani, cu părul încărunţit, a fost eliberat la doar trei zile după ce lidera opoziţiei exilată Sviatlana Tsikhanouskaya a participat la ceremonia Nobel din acest an, purtând un portret al acestuia, „pentru a sublinia că această persoană minunată se află încă în închisoare”.
Ales Bialiatski is in Vilnius! Our laureate is finally free and safe.
— Hanna Liubakova (@HannaLiubakova)
Bialiaţki a fost arestat în 2021 în cadrul unei acţiuni de reprimare a protestelor în masă care au izbucnit după ce Lukaşenko a fost declarat câştigător al alegerilor prezidenţiale din anul precedent, pe care opoziţia l-a acuzat că le-a furat.
În timp ce alţi disidenţi au fugit din ţară pentru propria siguranţă, Bialiaţki a decis să rămână.
„Era conştient de toate riscurile, era foarte bine informat”, a declarat soţia sa, Natallia Pinchuk, pentru Reuters în octombrie 2022, în ziua în care i s-a acordat premiul Nobel, alături de grupul rus pentru drepturile omului Memorial şi Centrul pentru Libertăţi Civile din Ucraina.
„ Au existat sugestii ca el să plece. Colegii lui au fost arestaţi. El a spus că, din principiu, era responsabil pentru ei şi că nu putea pleca în această situaţie gravă. Cum putea să plece când ei erau închişi?”
Primind premiul în numele soţului său la Oslo în luna decembrie, Pinchuk a declarat că Bialiaţki l-a dedicat „milioanelor de cetăţeni belaruşi care s-au ridicat şi au acţionat în stradă şi online pentru a-şi apăra drepturile civile”.
În aprilie 2023, Bialiaţki a fost condamnat la 10 ani într-o colonie penală după ce a fost găsit vinovat de acuzaţii financiare şi de contrabandă legate de finanţarea Viasna, organizaţia pentru drepturile omului pe care a fondat-o. El a negat acuzaţiile, insistând că acestea erau motivate politic.
Susţinătorii săi şi-au exprimat de mult timp îngrijorarea cu privire la starea de sănătate a lui Bialiaţki în timpul detenţiei sale în colonia penală nr. 9 din oraşul Horki, lângă graniţa cu Rusia.
Potrivit Viasna, i s-a permis să trimită ocazional scrisori şi cărţi poştale, dar nu şi să primească corespondenţă sau medicamente.
DECENII DE ACTIVISM
Bialiaţki s-a născut la 25 septembrie 1962 şi a absolvit Universitatea de Stat din Homiel în 1984, cu o diplomă în filologie rusă şi belarusă. După ce a lucrat iniţial ca profesor, a devenit cercetător în literatura belarusă şi director de muzeu.
Bialiaţki a început să militeze pentru independenţa şi democraţia Belarusului la începutul anilor 1980 şi a organizat proteste antisovietice înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991.
În timpul protestelor de masă ale opoziţiei din 1996, a cofondat Viasna cu scopul de a oferi asistenţă financiară şi juridică prizonierilor politici şi familiilor acestora. Organizaţia a documentat, de asemenea, abuzurile şi torturile la care erau supuşi prizonierii politici, fapt negat de autorităţi.
El a ispăşit o primă pedeapsă cu închisoarea între 2011 şi 2014 pentru evaziune fiscală, acuzaţie pe care a negat-o. În total, a petrecut peste şapte ani în spatele gratiilor.
Bialiaţki a fost a patra persoană care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în timp ce se afla în detenţie, după germanul Carl von Ossietzky în 1935, chinezul Liu Xiaobo în 2010 şi Aung San Suu Kyi din Myanmar, care se afla în arest la domiciliu, în 1991.
