Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat că dronele care fac parte din războiul ruso-urainean şi au căzut în România fac parte dintr-o anchetă comună la care participă state din estul Europei şi care este coordonată de Europol.
”Aceste situaţii legate de acele incidente de survol al dronelor sunt reunite pentru că, evident, au un numitor comun în toată această situaţie. Sunt reunite toate într-un dosar unic în care, în momentul de faţă, este constituită şi o echipă comună de anchetă, pentru cei care nu cunosc termenul, cu marea majoritate a statelor din estul Europei şi care vizează tocmai o anchetă comună sub egida Europol în ceea ce priveşte agresiunea militară asupra Ucrainei”, a declarat, joi seară, la Radio Europa Liberă, procurprul general Alex Florenţa.
Acesta a explicat că România este parte a acestei anchete comune care analizează ”inclusiv intrarea dronelor pe spaţiul multor dintre stratele est europene”.
”Trebuie să înţelegem un pic că ele nu mai pot fi privite ca elemente disparate. Ele trebuie privite ca elemente ale unui puzzle comun şi, de aceea, în cadrul acestui dosar, repet, avem şi această anchetă comună cu statele din estul Europei, care sunt şi ele obiectul unor activităţi şi unor acţiuni similare din partea Federaţiei Ruse şi este firesc să existe o coordonare între noi pentru a ajunge la un rezultat comun”, a explicat Florenţa.
Acesta a precizat că toate datele care se adună se colectează la comun prin intermediul unor aplicaţii, a unui sistem securizat de transmitere a acestor date şi sunt analizate în vederea stabilirii unui tablou complet pe cât posibil al întregii agresiuni, ”atât cea militară împotriva Ucrainei, cât şi cea hibridă la adresa celorlalte state din estul Europei”.