„Chiar și în Kremlin se spune că nu se știe exact care este poziția sa. Și, știți, legătura dintre România și Moldova este deosebită. Moldova aspiră spre România pentru integrarea europeană. Dar aici este o legătură cu Rusia, care nu pare să se potrivească.
Călin Georgescu este un politician remarcabil. Nu poate fi numit prorus, dar este asemănător cu Orban. Este împotriva globalismului, împotriva agendei liberale, este un patriot român, ortodox convins, tradiționalist, conservator. Este mult mai ușor să ai de-a face cu un astfel de politician decât cu altcineva pentru Rusia”, spune Dughin.
Ideologul lui Putin spune că „acest candidat patriot” nu va ajuta Moldova să se apropie de Uniunea Europeană.
„Și dacă, prin voia lui Dumnezeu, acest candidat patriot, Călin Georgescu, va câștiga, Moldova nu va avea unde merge. Dacă se îndreaptă spre România, vor ajunge mai aproape de un bloc aliat cu noi. Aceste rezultate sunt foarte importante și neașteptate. Toată lumea credea că va câștiga un naționalist român clasic, mai puțin favorabil Rusiei”, spune acesta, potrivit Antena 3 CNN.
Dughin vorbește și despre „respingerea globalismului”, o temă favorită a Kremlinului pentru a scădea încrederea cetățenilor conservatori în Uniunea Europeană.
„Acest popor respinge susținătorii globaliști care transformă România, o țară ortodoxă, într-o copie a Europei globaliste. Rezistența lui Călin Georgescu este vocea poporului, fără partide sau mișcări politice în spate. El spune doar adevărul.
„Răspunsul este simplu”, spune el, „haideți să ieșim din această situație”. Românii spun: „Ajutați-ne să ieșim de aici, altfel ne vom afla din nou într-un impas istoric.” Este un semnal foarte interesant pentru toți. Este un candidat excelent. Este util pentru noi”, mai spune Alexandr Dughin.