Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi: Am cerut premierului declanşarea unei investigaţii interne şi aplicarea de sancţiuni clare pentru responsabilii din cadrul ANPC în cazul NORDIS

Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a cerut, într-o interpelare adresată premierului Marcel Ciolacu, declanşarea unei investigaţii interne şi aplicarea de sancţiuni ”clare” pentru funcţionarii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) care ar fi protejat afacerea NORDIS.

Muraru a afirmat, într-un comuinicat de presă, că ANPC şi toate instituţiile controlate de PSD trebuie să răspundă de ce au protejat afacerea NORDIS.

 
Liberalul consideră că este vorba despre o schemă de finanţare a PSD cu ”ramificaţii şi coordonare” la vârful partidului. 

 
”Într-o interpelare adresată direct premierului Marcel Ciolacu, am cerut, oficial, declanşarea unei investigaţii interne şi aplicarea de sancţiuni clare pentru responsabilii din cadrul ANPC. De asemenea, am solicitat crearea unui mecanism de control şi raportare publică a investigaţiilor ANPC, respectiv înfiinţarea unui sistem de raportare publică a cazurilor investigate de ANPC, astfel încât cetăţenii să poată urmări stadiul şi soluţionarea fiecărui caz”, a precizat Muraru.
 
Totodată, liderul liberal consideră că este necesară elaborarea şi publicarea unui plan de acţiuni care să includă măsuri concrete şi termene clare pentru respectarea legislaţiei privind clauzele abuzive. 
 
”Este nevoie de susţinerea unui pachet de reforme legislative pentru extinderea competenţelor ANPC, dar şi pentru Proiectul de lege propus de PNL, încă din 2019, care introduce măsuri specifice care limitează drastic cazurile de fraudă imobiliară. În plus, voi propune înfiinţarea unui consiliu independent, format din experţi în drept şi protecţia consumatorilor, responsabil de supervizarea activităţilor ANPC şi de asigurarea respectării normelor etice şi legal”, a explicat Muraru.
 
El a mai spus că aceste măsuri sunt ”imperative” pentru a proteja cetăţenii de abuzuri şi pentru a restabili încrederea publicului în capacitatea statului de a interveni şi de a sancţiona companiile care nu respectă normele legale.
 
Deputatul PSD Laura Vicol a demisionat mai întâi din funcţia de preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, apoi din PSD. Ambele demisii au fost consecinţa anchetei publicate de RECORDER, intitulată ”Schema Nordis. Maşinăria de făcut bani a celui mai puternic clan politico-imobiliar”. Vladimir Ciorbă, asociatul principal al companiei, este căsătorit cu Laura Vicol.

România, prin statele UE cu cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii în luna august

AUR acuză că PSD vrea să scoată partidul din cursa pentru Parlament la Bistriţa-Năsăud şi anunţă un miting de protest, sâmbătă