Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a vorbit, duminică seara, la Antena 3 CNN, despre masurile de austeritate luate deja de guvern, dar si de cele viitoare.
“Acest pachet de măsuri are și efecte adverse, se va vedea în inflație. Este un cost pe care-l plătim pentru a evita un cost mult mai mare,
În toată cariera mea am participat la discuțiile despre crizele europene, în pandemie, după pandemie. Am văzut cum au stat lucrurile și cum se trata la Bruxelles. A fost mai rău acum, datoria publică a crescut enorm, la 60%. ne pune într-o altă zonă de risc față de ceea ce aveam de gestionat acum 5 ani.
Ni s-au cerut permanent măsuri având în vedere deteriorarea economiei. Au fost cerute de ani de zile, nu am răspuns la solicitările venite.
Nu acceptăm tot ceea ce ne cere Comisia, dar sa nu uitam ca ne-am complăcut în această măsură de deficit excesiv de 5 ani.
Eu estimez, din analize, că primul pachet este de stabilizare.
Nu ne pierdem libertatea de decizie economică.
Aveam două variante, adoptăm un pachet acum sau unul dublu în toamnă. Am fi intrat într-o spirrală din care ar fi fost greu să ieșim.
Nu vreau să vorbesc despre un guvern sau altul. Dacă nu luam măsuri, ajungeam ca în 2009.
TVA-ul nu are un termen fix de expirare.
Deocamdata trebuie sa trebuie să trecem peste acest an și peste anul viitor.
Aderarea la OCDE ne va ajuta foarte mult.
Sper să schimbăm atitudinea în privința fondurilor europene.
Toate măsurile pe care le luăm sunt pentru a evita risipa.
Din vara anului viitor am putea vedea o îmbunătățire.
Am fost singurul care a spus că această creștere de pensii nu poate fi susținută. Această conduita am avut-o și-n Parlament”, a spus Alexandru Nazare.