Alexandru Nazare: Noi semnale de încredere de la Comisia Europeanǎ, în dialogul cu Comisarul Dombrovskis / Bigetul pentru 2026, complet digitalizat / S-a discutat despre măsurile luate pentru corectarea deficitului / Alte subiecte abordate

Știri de azi | Alexandru Nazare: Noi semnale de încredere de la Comisia Europeanǎ, în dialogul cu Comisarul Dombrovskis / Bigetul pentru 2026, complet digitalizat / S-a discutat despre măsurile luate pentru corectarea deficitului / Alte subiecte abordate - Știri de azi |
#image_title

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, marţi, că a discutat cu echipa Comisarului European pentru Economie şi Productivitate, Valdis Dombrovskis, despre msurile luate pentru reducerea deficitului şi precizează că se aşteaptă ca evaluarea finală din 25 noiembrie să reflecte aceste rezultate, oferind şansa României să iasă din procedura de deficit excesiv fără aplicarea unor condiţionalităţi suplimentare. De asemenea, s-a discutat despre restructurarea echilibrată a PNRR, colectarea TVA şi combaterea evaziunii fiscale.

”Cu seriozitate, rigoare şi asumare, câştigǎm teren important în Europa. Noi semnale de încredere de la Comisia Europeanǎ, în dialogul cu Comisarul Dombrovskis. Am avut azi o nouǎ rundǎ de discuţii cu echipa Comisarului European pentru Economie şi Productivitate, Valdis Dombrovskis, despre progresul măsurilor fiscale şi planurile României în cadrul procedurii de deficit excesiv. Am prezentat, totodatǎ, paşii concreţi prin care am reuşit sǎ stabilizǎm finanţele publice, evitând astfel riscul suspendării fondurilor europene”, a scris, marţi, pe Facebook, ministrul Finanţelor.

Alexandru Nazare precizează că s-a discutat despre acţiunile întreprinse pentru a asigura corectarea la timp a deficitului excesiv: ”Eforturile ultimelor luni au fost încǎ o datǎ salutate de Comisia Europeană, iar evaluarea finală din 25 noiembrie va reflecta aceste rezultate, oferind şansa României să iasă din procedura de deficit excesiv fără aplicarea unor condiţionalităţi suplimentare”.

În plus, s-a discutat despre PNRR şi investiţiile strategice.

”Am discutat despre restructurarea echilibrată a planului naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), inclusiv transferuri între componentele de granturi şi împrumuturi, pentru a asigura coerenţa şi sustenabilitatea proiectelor; proiectele critice, în special în transporturi şi sănătate, vor fi integrate în programele de coeziune 2021–2027, pentru a evita pierderea investiţiilor europene”, a mai transmis Nazare.

În ceea ce priveşte colectarea TVA şi combaterea evaziunii, ministrul Finanţelor precizează că se continuă măsurile implementate de ANAF şi accelerarea digitalizǎrii, ”nu doar pentru a respecta angajamentele europene, ci pentru a asigura un tratament corect şi echitabil mediului de business şi o administraţie fiscalǎ performantǎ”.

”Bugetul pentru 2026: va fi primul buget digitalizat al României, cu toate ministerele şi autorităţile locale conectate într-o platformă unică pentru planificare şi monitorizare transparentă; este un pas major spre eficienţă, responsabilitate şi utilizarea responsabilǎ a fiecărui leu public. Stabilitatea şi responsabilitatea sunt principalii indicatori ai încrederii investitorilor şi partenerilor externi. De aceea, trebuie să continuăm cu consecvenţă nu doar să punem ordine în finanţele României, ci să transformăm această stabilitate într-un motor real de relansare economică şi modernizare”, afirmă Alexandru Nazare.

Potrivit acestuia, ”România are azi şansa de a deveni un model de echilibru între disciplină fiscală şi dezvoltare – un stat care nu doar respectă regulile, ci le foloseşte inteligent pentru a-şi construi, cu ambiţie, viitorul”.

Comisarul european Valdis Dombrovskis a avut, marţi, întâlniri şi cu premierul Ilie Bolojan, dar şi cu preşedintele Nicuşor Dan.

 

Știri de azi | Nicuşor Dan: Pot afirma 100% că partea importantă din campania lui Călin Georgescu a fost direcţionată de la Moscova/ Ştim cum s-au influenţat reţelele sociale/ Nu ştim compania care a făcut toată strategia/ Ştim extrem de puţin despre fluxurile de bani - Știri de azi |

Nicuşor Dan: Pot afirma 100% că partea importantă din campania lui Călin Georgescu a fost direcţionată de la Moscova/ Ştim cum s-au influenţat reţelele sociale/ Nu ştim compania care a făcut toată strategia/ Ştim extrem de puţin despre fluxurile de bani

Știri de azi | Nicoleta Pauliuc (PNL):România are în continuare cea mai ridicată rată a mortalităţii rutiere din Uniunea Europeană / Sunt cifre care nu mai pot fi ignorate - Știri de azi |

Nicoleta Pauliuc (PNL):România are în continuare cea mai ridicată rată a mortalităţii rutiere din Uniunea Europeană / Sunt cifre care nu mai pot fi ignorate