Alexandru Nazare: Programul de relansare economică este gândit până în anul 2032 şi include o serie de scheme de susţinere a antreprenorilor / Totalizează aproximativ 5 miliarde de euro

Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, a declarat duminică, despre Programul de relansare economică, că este gândit până în anul 2032 şi include o serie de scheme de susţinere a antreprenorilor, el arătând că totalizează aproximativ 5 miliarde de euro.

“Acest pachet de relansare economică e foarte important pentru că el nu vizează doar anul 2026, el demonstrează faptul că România are o viziune în privinţa modului în care vrea să finanţeze anumite domenii strategice. În primul rând, că România îşi schimbă modalitatea de atragere a investiţiilor străine, creează instrumente prin care să atragă investiţii mai mari de 200 de milioane de euro, nu aveam astfel de instrumente. Am creat o schemă pentru proiecte strategice, în care investitorii mari, care vin şi trebuie să ia o decizie, să vină în Polonia, să vină în  Ungaria, să vină în Bulgaria, să vină în România, să existe acest meniu de investiţi strategice în care cu un investitor să poţi să discuţi în timp real şi să poţi să îi oferi anumite lucruri – un credit fiscal, o parte grant, facilităţi pentru localizare. Toate lucrurile astea nu erau puse într-un singur act normativ. De această dată,  sunt într-un act normativ şi România îşi creează instrumentele de a privi zona de investiţii străine directe într-un alt mod”, a declarat ministrul Finanţelor, la TVR INFO. 

 
Ministrul a subliniat că este la fel de adevărat că această schemă este deschisă inclusiv investitorilor din România.

 
”Nu este doar centrată pe investitori străini. Şi investitorii autohtoni pot să aplice la această schemă”, a mai precizat Alexandru Nazare.
 
Potrivit lui Nazare, acest program de relansare este gândit până în anul 2032 şi include o serie de scheme de susţinere a antreprenorilor. 
 
”Am gândit-o de la zona strategică până la micul antreprenor, de la modificări care să ajute antreprenorul care are o microîntreprindere, să-i facem în viaţa mai uşoară, să aibă o cotă unică pentru microîndreprindere, să nu mai aibă două cote, să aiba 1% taxare. Practic, am redus taxarea la microîntreprinderi. Să poate să revină la regimul de microîntreprindere dacă a trecut de 100.000 de euro, pentru că până acum nu mai putea să revină. Odată ce trecea de 100.000 de euro, pentru că până acum, nu se mai întorcea. Să îi permitem ca, din vânzarea unei imobilizări, că e vorba de o maşină sau casă pe care le deţine pe firmă, să nu depăşească plafonul, dacă această vânzare e ocazională. De asemenea, să reglăm situaţia cu contractele individuale de muncă, concediile medicale, pentru că acolo dacă mergea de două ori în concediu unicul angajat al micro, îşi puteau pierde statutul de micro. Toate aceste lucruri cumulate ajută foarte mult micro-întreprinderile”, a explicat ministrul. 
 
Alexandru Nazare a mai explicat că ”acestea sunt nişte scheme de susţinere care încep din 2026 şi durează până în 2032”.
 
”În total, toate aceste scheme, până în 2032, totalizează aproximativ 5 miliarde de euro”. a arătat ministrul. 
 
Alexandru Nazare a prezentat şi care sunt domeniile, arătând că ”în primul rând, nu mai acordă finanţări pentru orice”. 
 
”Acordăm finanţari pentru zona industrială, acolo unde România are o problemă de deficit de balanţă comercială, acolo unde importăm foarte mult şi exportăm foarte puţin. Spre exemplu, în zona de procesare”, a explicat el. 
 
Ministrul a mai afirmat că va fi prioritizată zona de resurse minerale, în special mineralele critice: “Vorbim de cupru, de grafen, de minerale importante asupra cărora atenţia în lume a devenit mult mai mare”, a spus el. 
 
Potrivit lui Nazare, tot în această schemă se vor regăsi noile tehnologii, care nu aveau un instrument dedicat de finanţare până acum, precum şi zona de cercetare-dezvoltare, “unde acceleratoarele din zona de universităţi vor avea un instrument de finanţare dedicat. 
 
”Vorbim de Inteligenţa Artificială, de semiconductori, de această zonă de cercetare care în România nu avea o posibilitate de scalare dinspre accelerator spre business-ul mare. Şi creăm această posibilitate prin această schemă”, a subliniat ministrul. 

Ministrul Finanţelor: Nu avem această ipoteză de creştere a TVA-ului pentru 2026 şi nu avem alte taxe proiectate pentru acest an

Alexandru Rogobete susţine înăsprirea pedepselor pentru persoanele care atacă medici, amintind că în ultima vreme mai multe cadre medicale au fost agresate