Alexandru Petrica, medic revenit din Spania: Dacă stai să te gândeşti la bani, deja ai pornit greşit. Important este să te gândeşti la meseria pe care o faci

Medicul Alexandru Petrica, chirurg-ortoped cu experienţă de 13 ani în Spania, a afirmat, marţi seară, că pacientul este ”suveranul”, iar medicul trebuie să-l asculte şi să găsească cea mai potrivită soluţie şi cel mai potrivit tratament. ”Dacă stai să te gândeşti la bani, deja ai pornit greşit”, a transmis medicul.

”Pentru mine, pacientul este în centrul atenţiei mele. E cel pentru care sunt acolo, pentru care îmi desfăşor activitatea. Nu desfăşor activitatea…dacă tu ca medic stai să te gândeşti la bani, deja ai pornit greşit. Important este să te gândeşti la meseria pe care o faci, la ceea ce faci pentru semănul tău”, a declarat, mari seară, la Medika TV, Alexandru Petrica, chirurg-ortoped cu experienţă de 13 ani în Spania.

Acesta afirmă că, deşi a stabilit la 30 de minute timpul standard pentru o consultaţie, stă cu pacientul cât este neovie.

”Uneori stau cu pacienţii şi o oră, o oră jumate. Deci atâta timp cât ei încă au dubii, au întrebări, au neclarităţi mă simt dator să-i ajut, să le explic toate lucrurile, să încerc ca, atunci când pacientul pleacă de la mine din cabinet, să plece cu lucrurile clare, să ştie am problema asta, trebuie să fac asta şi opţiunile de tratament sunt acestea. Şi atunci pacientul întotdeauna este cel care trebuie să ia hotărârea, pentru că este suveranul”, a mai afirmat medicul.

Acesta explică faptul că un medic cu experienţă, mai ales în ortopedie, cam ştie despre ce este vorba de când vede pacientul intrând în cabinet: ”În multe din cazuri ştii cam despre ce este vorba, dar dacă nu asculti pacientul, nu-l explorezi…E obligatoriu (…) explorând pacientul şi vorbind cu el, aflând ce i s-a întâmplat, deja ai o imagine destul de clară a problemei, urmând să faci confirmarea cu probe paraclinice, radiografii, rezonanţe, tomografii şi toate pentru a finaliza un diagnostic clar şi în felul acesta şi opţiunile de tratament devin clare”.

”În ortopedie, partea frumoasă este că nu există o singură cale spre un tratament. Există multe tehnici chirurgicale, multe tehnici nechirurgicale, sunt multe căi spre a găsi soluţia pe care pacientul şi-o doreşte. Important este să vedem care sunt aşteptările pacientului, ce îşi doreşte pacientul de la noi”, a mai declarat Alexandru Petrica.

Sărbătorile zilei din 5 Martie 2025 – Sf. Mc. Conon din Isauria şi Conon Grădinarul; Sf. Cuv. Marcu Pustnicul (Canonul Mare)

Situație dramatică în regiunea Zaporojie: peste 600 de familii locuiesc în imediata apropiere a liniei frontului