Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susţine că accesul la serviciile medicale va fi îmbunătăţit, prin extinderea reţelei de caravane medicale, dar şi a reţelei de cabinete medicale mobile pentru screening oncologic.
Alexandru Rogobete a scris, joi, pe Facebook, că serviciile medicale de prevenţie, inclusiv în zonele rurale greu accesibile, reprezintă ”misiunea primordială” pentru ministerul pe care îl conduce.
”Extinderea reţelei caravanelor medicale şi decontarea serviciilor oferite de acestea prin CNAS reprezintă următorul pas firesc în direcţia potrivită. Mai exact, cabinetele medicale mobile de prevenţie şi screening pentru boli grave vor fi organizate de spitale în parteneriat cu asociaţii şi organizaţii locale. Din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate se vor deconta serviciile medicale de spitalizare de zi, consultaţiile, cât şi procedurile diagnostice şi terapeutice. Serviciile vor fi acordate de medici specialişti, prin asistenţă medicală mobilă, în baza relaţiei contractuale a spitalelor cu casele de asigurări de sănătate”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Potrivit acestuia, va fi extinsă reţeaua de autospeciale, respectiv cabinete medicale mobile, pentru screening oncologic, cu precădere în zone în care populaţia nu are acces la servicii medicale.
”Aceste investigaţii medicale sunt destinate atât pacienţilor asiguraţi, cât şi celor neasiguraţi, indiferent de zona de reşedinţă”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rogobete a adăugat că prin dezvoltarea acestor tipuri de servicii se oferă acces la sănătate pentru toţi românii, indiferent de locul în care trăiesc sau de situaţia lor materială.
”Pentru că aşa este echitabil şi corect”, a adăugat ministrul Sănătăţii.