Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Alexandru Rogobete afirmă că în prezent sunt deschise, la nivel naţional, 14 şantiere unde se lucrează la realizarea de imobile pentru spitale publice, unele dintre acestea fiind deja finalizate şi urmând a fi date în folosinţă în perioada următoare. Alexandru Rogobete anunţă că al cincisprezecelea şantier ar putea fi deschis la Ploieşti, unde un nou corp de clădire ar urma să se construiască în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Andreoiu”, cu fonduri prin Programul naţional de investiţii în infrastructura de sănătate, un program derulat de MINisterul Sănătăţii şi care are un buget de 13 miliarde de lei.
„Ce vă spun acum m-aş dori să iasă din această sală şi să se audă foarte bine: România construieşte spitale. După 34 de ani, într-un final apoteotic, România construieşte spitale. Astăzi, acum când noi vorbim aici, există în derulare 14 şantiere pentru construcţia de unităţi sanitare noi în România. O parte din ele s-au şi finalizat şi vor fi date în folosinţă anul viitor în ianuarie-februarie. De exemplu, Spitalul Judeţean din Bistriţa, făcut cu bani din PNRR sau primul Centru de arşi grav de la Timişoara, cu bani din Banca Mondială, dau Centrul de boli cerebro-vasculare de la Cluj”, a declarat Alexandru Rogobete joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Ploieşti.
Oficialul din Ministerul Sănătăţii a subliniat că îşi doreşte ca un nou şantier să fie deschis la Ploieşti, unde să se construiască un nou corp de clădire în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.
„Ce-mi doresc eu este ca al cincisprezecelea şantier să fie la Ploieşti, pentru construcţia unei clădiri noi în cadrul unităţii sanitare existente, cu bani din noul program pe care Ministerul Sănătăţii l-a lansat şi anume Programul naţional de investiţii în infrastructura de sănătate, un program care cumulează un buget total de 13 miliarde de lei”, a adăugat Alexandru Rogobete.
Acesta estimează că anul viitor acest şantier ar putea fi deschis la Ploieşti.