Alexandru Rogobete: Plata pentru performanţă în sănătate va fi primită bine în spitalele cu grad mare de încărcare şi se munceşte, dar primită foarte greu în zonele cu mai mulţi şefi de secţie decât pacienţi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat, joi seară, că introducerea plăţii pentru performanţă în sănătate va genera cea mai mare rezistenţă în sistem, el explicând că este ”oarecum firesc” să fie aşa.

Întrebat la Euronews România care dintre reformele din sănătate va genera cea mai mare rezistenţă din sistem, Alexandru Rogobete a declarat că plata pentru performanţă creează cele mai mari probleme.

”Plata pentru performanţă generează deja rezistenţă şi este firesc oarecum să fie aşa. Ea nu va fi primită uşor. E foarte important. Va fi primită foarte bine şi foarte uşor în spitalele în care gradul de încărcare este unul foarte mare şi se munceşte. Pentru că oamenii vor fi motivaţi, ei înţeleg, ei simt acest dezechilibru. Dar va fi primită foarte greu şi probabil cu voci puternice în zonele în care există mai mulţi şefi de secţie decât pacienţi”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.

Pe de altă parte, ministrul a recunoscut că practica şpăgilor date medicilor nu a dispărut din spitale, dar consideră că fenomenul s-a redus.

”Plăţile informale din spitale nu au dispărut, dar fenomenul s-a redus mult. Dar încă nu suficient din punctul meu de vedere. Recomand tuturor pacienţilor care sunt puşi în faţa faptului împlinit să reclame acest lucru. Doar ei pot să semnaleze şi să semnalizeze când apar astfel de situaţii. Atunci când există direcţii clare intervenim instituţional”, a adăugat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.

viewscnt

Noua Zeelandă şi Insulele Cook trec peste tensiuni din cauza Chinei şi semnează un acord militar

Scrimă: Matei Radu s-a calificat în semifinale la Mondialele de la Rio de Janeiro