Alina Mungiu-Pippidi, după decizia CCR: ‘ Au judecat în interesul magistraților, dar ne-au și salvat pielea’

„Corupția e abuz de putere și, de aceea, cine are putere trebuie să fie controlat și să fie supus unor controale mai mari decât dacă e în sectorul privat, unde, în fond, te ocupi numai de averea ta, nu te ocupi de averea celorlalți.

Să nu uităm că tot Curtea Constituțională aceasta e cea care ne-a scăpat pielea, că altfel la ora asta conducea Rusia România alegerile astea, la cât de competente au fost celelalte autorități. Toate autoritățile din România sunt imperfecte, toate își dau cu stângul în dreptul. Autoritățile judiciare nu au o practică a jurisprudenței unitare, deci la noi e foarte frecvent ca diferite instanțe să se contrazică între ele sau chiar aceeași Curte se contrazice cu ea. Deci CCR, per total, a făcut și foarte multe lucruri bune.

Când a fost, însă, vorba de interesul magistraturii, de exemplu, adesea s-a dovedit a fi destul de parțială și a judecat în interesul clasei judecătorești mai degrabă, decât în interesul celorlalți oameni.

Aș vrea, totuși, să spun că politicienii nu prea au cum să reformeze Curtea și e chiar periculos s-o facă. Politicienii ce pot să facă e să numească oameni buni sau să perfecționeze mecanismele de numire.

Noi nu putem să schimbăm CCR fără să schimbăm Constituția și nu putem să schimbăm Constituția, e cvasi-imposibil pe mecanismul românesc, cum e foarte greu să schimbăm un lucru extrem de presant, mai presat decât să reformăm CCR după părerea mea – să reformăm serviciile noastre secrete. Dar nu putem, că legile siguranței naționale… îți trebuie o mare majoritate în Parlament și una transparentă, fără legătură cu serviciile”, a declarat politologul, pentru B1 TV.

„Deci până să reformăm noi aceste mărețe lucruri, ce poate să facă președintele e să numească oameni buni. (…) Am încredere că Nicușor Dan va reuși să facă acest lucru. Ștefan Deaconu, dacă e adecvărat că va fi numit judecător în CCR, e un om de o calitate absolut excelentă! Iată exact genul de numire care trebuie făcută”, a mai spus Alina Mungiu Pippidi.

Ștefan Deaconu este expertul în drept constituțional. A fost unul dintre avocații care au reprezentat statul român în procesul Roșia Montană intentat de compania canadiană Gabriel Resources la Curtea de Arbitraj de la Washington (ICSID).

Sursa: www.stiripesurse.ro

Orban: Nu văd niciun motiv să nu fie Bolojan premier / PSD face pe fata mare şi face fiţe, fandări / E poveste de adormit copiii că PSD nu vrea la guvernare

Sorin Grindeanu, pus să aleagă între Iohannis şi Băsescu: Ion Iliescu – Pe cine preferă între Ciucă şi Bolojan