Alizé Cornet revine în tenis! După zece luni de pauză, va juca la Rouen Open

„Aţi crezut că aţi scăpat de mine, dar nu este aşa! Aşa că ne vedem foarte curând şi vom fi din nou cu toţii încântaţi”, a declarat jucătoarea de 35 de ani din Nisa, citată într-un comunicat al organizatorilor turneului WTA 250.

Ultimul meci al lui Cornet în circuitul WTA a fost în mai 2024, când a fost eliminată în primul tur al Openului Franţei de chinezoaica Zheng Qinwen.

Cu toate acestea, ea a ales să îşi păstreze punctele în clasamentul mondial şi se află acum pe locul 523.

„Când am început să mă antrenez din nou acum două luni, am avut imediat în minte acest obiectiv, să fiu pregătită pentru Rouen”, a declarat sportiva cu şase titluri WTA.

La fel ca Caroline Garcia (locul 74 în prezent), ea va beneficia de un wild-card pe tabloul principal.

VIDEO Fenomenul care încetinește ‘inima oceanelor’: Va afecta grav întreaga planetă

Crin Antonescu: Nicuşor Dan nu este deloc antisistem. A întemeiat un partid, este primar în acest sistem, la al doilea mandat, candidează. Eu la fel. Suntem toţi în sistem