„Este un moment istoric pentru relația noastră bilaterală și rezultatul mai multor ani de muncă între cele două guverne. Timp de peste 28 de ani, Statele Unite și România au beneficiat de un parteneriat strategic bazat pe valori democratice comune, legături economice și culturale și cooperare în domeniul securității și apărării, în calitate de aliați și parteneri apropiați al NATO. Acum, odată cu anunțul de astăzi, este clar că relațiile noastre devin din ce în ce mai puternice. Programul Visa Waiver consolidează interesele noastre comune în materie de securitate, economia și cultura, precum și legăturile dintre oameni. Mă aștept ca programul să potențeze relația noastră, dând un impuls legăturilor economice în creștere, încurajând mai multe investiții în ambele direcții. În acest context, este important de menționat, încă o dată, că Statele Unite au urcat, anul trecut, de pe locul 5 pe lista celor mai mari investitori străini în România pe locul al 4-lea. Având în vedere vestea de astăzi, mă aștept să continuam această creștere”, declară ambasadoarea.
După includerea României în Visa Waiver, majoritatea călătorilor români care vizitează Statele Unite în scop de afaceri sau turistic nu va mai fi nevoită să meargă personal pentru a obține o viză fizică la ambasadă sau consulat.
„În schimb, aprobările pentru călătoriile fără viză vor fi procesate online, de obicei în mai puțin de 3 zile. Acest lucru va economisi timp și bani pentru românii care călătoresc în SUA și va reduce barierele pentru companiile românești care doresc să se asocieze cu companiile americane. Românii pot profita acum mai ușor de oferte de călătorii last-minute în SUA, de sărbători, pentru concerte, spectacole și evenimente sportive. Acest program va facilita, de asemenea, călătoriile pentru celebrări importante ale vieții cu prieteni și cei dragi din SUA, cum ar fi nașteri, botezuri, absolviri și nunți”, afirmă Kathleen Kavalec.
Va dura ceva timp până când sistemele necesare vor intra în funcție pentru călătorii români: „În următoarele săptămâni vom anunța data exactă la care intră în vigoare sistemul online Visa Waiver”, a conchis aceasta.