Ambasadorul Republicii Coreea: Respect România pentru rolul său esenţial pe flancul estic al lumii libere

Ambasadorul Republicii Coreea la Bucureşti, Rim Kap-soo, a afirmat, miercuri, că respectă România pentru „rolul său esenţial pe flancul estic al lumii libere” şi pentru rezistenţa pe care ţara noastră a avut-o de-a lungul istoriei.

Diplomatul a fost gazda unui eveniment organizat cu ocazia zilei naţionale a ţării sale.

Rim Kap-soo a amintit vizita preşedintelui Iohannis la Seul, în această primăvară.

„În aprilie, la Seul, cei doi preşedinţi ai noştri au fost de acord să existe o cooperare mai intensă în privinţa rezilienţei lanţului de aprovizionare, pentru a diversifica legăturile comerciale şi a consolida investiţiile de ambele părţi, în special în domenii strategice precum Energia, Apărarea şi Infrastructura”, a punctat el.

Totodată, ambasadorul a arătat că ţara sa va susţine proiectul României de reactoare modulare mici de la Doiceşti.

„Coreea de Sud va fi unul dintre cei mai de încredere parteneri ai României în efortul de a atinge obiectivul naţional privind securizarea surselor de energie şi viitorul economic”, a afirmat el.

 

În ceea ce priveşte colaborarea în domeniul Apărării, diplomatul sud-coreean a spus că Hanwha Aerospace va construi o fabrică „făcând ca România să devină hub regional, integrând firme româneşti în lanţul global de aprovizionare al companiei”.

„Cum am subliniat de atâtea ori, ţările noastre au multe lucruri în comun. Suntem popoare reziliente, care au trăit bune şi rele în istoriile noastre, au înfruntat multe greutăţi şi şi-au croit o cale ireversibilă către democraţie şi prosperitate economică”, a punctat Rim Kap-soo.

El a citat două versuri din imnul României: „Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte/ Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume”. Aceste versuri, a arătat diplomatul, „arată exact calea pe care ţările noastre o urmează”.

„Coreea îşi consolidează parteneriatele şi solidaritatea cu ţările cu mentalităţi similare (…) Pentru Coreea şi România, între Europa şi Asia, nu este suficient să fim doar prieteni buni. Trebuie să devenim cei mai buni prieteni”, a evidenţiat Rim Kap-soo.

 

La rândul său, senatorul Roberta Anastase, secretar al Biroului Permanent al Senatului, a menţionat situaţia actuală de securitate şi parteneriatul româno-coreean. „Trebuie să rămânem uniţi în efortul de a menţine ordinea internaţională bazată pe reguli”, a spus reprezentantul Senatului României.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a mărturisit că prima sa „întâlnire” cu Coreea de Sud a fost în anii ’90, când tatăl lui i-a adus un joc video dintr-o deplasare în această ţară.

„Reuşitele Coreei de Sud sunt extraordinare. V-aţi remarcat în calitate de lider în ceea ce priveşte inovaţia, tehnologia şi cultura”, a afirmat el şi a menţionat în acest sens şi instalaţia de îndepărtare a tritiului de la Cernavodă, unul din exemplele colaborării bilaterale.

 

De asemenea, ministrul Burduja s-a referit şi la istoria acestei ţări şi la aspecte care o unesc de România.

„Ştim că povestea Coreei este aceea a depăşirii divizării. Iar azi, atât Coreea, cât şi România sunt printre ultimele ţări divizate după cel de-Al Doilea Război Mondial. Asemenea coreenilor, care au aceeaşi limbă şi cultură şi tânjesc după unire, românii simt o legătură profundă cu Republica Moldova, o legătură de istorie, limbă şi înrudire. Speranţa unirii nu este doar o chestiune de politică, este legată de întregirea familiilor şi comunităţilor”, a spus Burduja.

La rândul său, secretarul de stat Traian Hristea din Ministerul Afacerilor Externe a subliniat progresele făcute pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, menţionând printre domeniile cele mai active Apărarea şi Energia. AGERPRES / (A – autor: Oana Ghiţă, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Sursa: www.agerpres.ro

Rapid Viena şi Vitoria Guimaraes, victorioase în Conference League

USR bagatelizează ridicarea vizelor de SUA: Ciolacu și Ciucă, ‘malpraxis politic și de relații externe’