Ambasadorul SUA, mesaj în ziua de Crăciun – Kathleen Kavalec a trecut în revistă cele mai importante momente din 2024 din relaţia bilaterală SUA- România

”Alăturaţi-vă nouă în celebrarea celor mai importante momente ale relaţiei bilaterale SUA – România din 2024”, a transmis, în ziua de Crăciun, ambasadorul Kathleen Kavalec, într-un mesaj pe Facebook.

Alături de mesajul transmis de ambasador, se menţionează aniversarea NATO şi a celor 20 de ani de când România face parte din NATO.

”Aniversarea a 75 de ani de la înfiinţarea NATO şi a 20 de ani de când România a devenit membru al Alianţei au marcat momente semnificative în consolidarea relaţiei bilaterale SUA- România în 2024. Ambasadorul Kathleen Kavalec a vizitat în luna iulie Centru de Excelenţă NATO HUMINT din Oradea, un simbol al angajamentului comun pentru apărarea Alianţei şi al parteneriatului strategic solid şi durabil între Statele Unite şi România”, se arată în mesajul Ambasadei SUA.

Sursa citată mai precizează că ambasadorul Kathleen Kavalec a participat la o campanie care vizează educarea noilor generaţii despre importanţa NATO.

”Cu ocazia celebrării celor 20 de ani de la aderarea României la NATO, ambasadorul Kavalec a participat la lansarea campaniei Born in NATO, iniţiată de Ministerul Afacerilor Externe al României, care vizează educarea noilor generaţii despre importanţa NATO. În cadrul summitului NATO75 de la Washington, SUA, România şi aliaţii au reafirmat unitatea, solidaritatea şi relevanţa continuă a Alianţei în faţa provocărilor globale”, se mai arată în mesaj.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Preşedintele Isaac Herzog vrea un acord privind ostaticii prin toate mijloacele posibile

Acuzatii grave din partea Rusiei: NATO ar vrea să transforme R.Moldova într-un centru logistic pentru Ucraina