Ambulanţă care transporta un pacient, implicată într-un accident rutier în judeţul Teleorman/ Asistenta medicală, rănită

O ambulanţă care transporta un pacient a fost implicată într-un accident rutier produs, vineri seară, în judeţul Teleorman. Asistenta medicală a fost rănită după ce autosanitara s-a ciocnit de un autoturism. Pacientul a fost preluat de familie pentru a fi dus la spital cu maşina.

Accidentul, în care au fost implicate două autovehicule – o ambulanţă a Serviciului Judeţean Teleorman şi un autoturism – a avut loc vineri seară, în localitatea Plosca din judeţul Teleorman.

 
Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman care au intervenit informează că ambulanţa se afla în misiune, transportând un pacient către Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria. 

 
”În urma accidentului a rezultat o victimă, asistenta medicală de pe ambulanţă, conştientă, cooperantă, cu un traumatism lombar, care a fost preluată de echipajele medicale, a primit primul ajutor şi a fost transportată la spital. Până la sosirea echipajelor de intervenţie, pacientul care se afla în ambulanţă a fost preluat de aparţinători cu un autoturism şi a fost dus la spital”, au transmis oficialii ISU Teleorman.
 
În autoturismul implicat în accident se aflau trei persoane, între care şi un copil. Nici şoferul, nici pasagerii nu au fost răniţi, refuzând să meargă la spital.
 
Poliţia urmează a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Atac între candidaţii PSD şi PNL la Primăria Capitalei, în ultima zi de campanie – Ciucu spune că Băluţă a făcut proiecte ”pe bani altora”. În replică, Băluţă afirmă că ”aşa arată neputinţa”

Cupa Mondială din 2026: Tuchel: Grupă dificilă, start dificil