Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a anunțat recepționarea primelor 7 ambulanțe noi, achiziționate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul unui program de modernizare a flotei Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița.
Alte 4 ambulanțe urmează să sosească în perioada următoare, completând astfel un lot de 11 autospeciale moderne, destinate intervențiilor de urgență în întreg județul.
Noile ambulanțe sunt complet echipate, conforme cu standardele europene, și sunt pregătite pentru intervenții rapide în cazuri critice. Potrivit autorităților, acestea vor contribui la scurtarea timpilor de răspuns, la creșterea siguranței echipajelor medicale și la îmbunătățirea calității serviciilor de urgență.
În paralel, Consiliul Județean Dâmbovița, sub conducerea președintelui Corneliu Ștefan, va demara modernizarea sediului Serviciului Județean de Ambulanță, printr-o investiție de peste 5.700.000 lei, care vizează reabilitarea completă a clădirii, eficientizarea energetică și adaptarea la cerințele actuale de funcționare.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat: „Toate aceste investiții sunt pentru sănătatea dâmbovițenilor. Pentru ca fiecare să aibă siguranța că, oriunde se află în județ, ajutorul vine repede și este acolo pentru cei care au nevoie.”
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a subliniat că dotarea cu ambulanțe moderne și îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru personalul medical sunt esențiale pentru un sistem de urgență eficient: „Sunt moderne, rapide și complet echipate, pregătite pentru intervenții în care fiecare secundă poate salva o viață. Pentru echipajele medicale, acestea aduc siguranță în momente critice, timp câștigat și tot ce le trebuie pentru a fi acolo exact atunci când contează cel mai mult.”
Investițiile sunt parte a unei strategii mai ample de modernizare a infrastructurii medicale din județ, care include și reabilitarea unităților spitalicești, dotarea cu echipamente performante și extinderea serviciilor de urgență în zonele rurale.
Sursa: Facebook – Corneliu Stefan


