Amendă de 60.000 de lei pentru o firmă din Craiova după ce Poliţia economică a găsit în casă mai mulţi bani decât fuseseră înregistraţi în casa de marcat

Un agent economic care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Craiova a fost amendat cu 60.000 de lei după ce, în urma unui control neanunţat, poliţiştii de la combaterea criminalităţii economice au constatat că în casa de marcat se aflau cu peste 7000 de lei mai mult decât încasările trecute în casa de marcat. Alte patru firme au fost amendate pentru nereguli similare.

Controalele inopinate făcute de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice Dolj s-au desfăşurat vineri, 13 iunie, în municipiul Craiova, având ca scop combaterea activităţilor ilicite în domeniul alimentaţiei publice. au fost verificate 21 de societăţi comerciale şi patru persoane fizice. 

„Cu ocazia controlului efectuat la punctul de lucru al unui agent economic, poliţiştii au constatat că reprezentanţii acestuia nu au evidenţiat în aparatul de marcat fiscal suma de 7.240 de lei, diferenţa dintre soldul scriptic şi soldul faptic. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 60.000 de lei, conform prevederilor O.U.G. 28/1999 rep., dispunându-se confiscarea sumei neînregistrate de 7.240 de lei”, informează, sâmbătă, oficialii Poliţiei judeţene Dolj.
Poliţiştii de la combaterea criminalităţii economice au aplicat alte patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă care stabileşte obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Kârgâzstanul demontează cea mai înaltă statuie a lui Lenin din Asia Centrală – VIDEO, FOTO

Peste 100 de amenzi au fost aplicate de poliţişti în urma unor acţiuni în zona aeroporturilor