Preşedintele argentinian Javier Milei, principalul aliat al lui Donald Trump în America Latină, a criticat socialismul în discursul său rostit la Forumul Economic Mondial de la Davos, afirmând că „America va fi farul care va lumina Occidentul”, relatează Le Figaro.
„Lumea începe să se trezească. Cea mai bună dovadă este ceea ce se întâmplă în America, cu renaşterea idealurilor de libertate. De aceea, America va fi farul care va lumina întregul Occident”, a declarat miercuri preşedintele argentinian.
„Socialismul se termină întotdeauna prost”, a insistat Javier Milei, referindu-se la „pagubele considerabile” cauzate Venezuelei prin „instituirea unei narco-dictaturi sângeroase, ale cărei tentacule teroriste se extind pe tot continentul” american.
Preşedintele argentinian s-a străduit să „demonstreze” că este „just” şi „eficient” capitalismul de piaţă şi a subliniat necesitatea ca statele să intervină mai puţin în economie.
„Politicienii trebuie să înceteze să-i hărţuiască pe cei care lucrează pentru o lume mai bună”, a declarat Javier Milei.

