Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a predat reprezentanţilor companiei Construcţii Erbaşu amplasamentul viitorului Institut Regional de Oncologie din Timişoara. De săptămâna viitoare va începe defrişarea terenului, apoi demolarea parţială a construcţiei aflată aici, iar în paralel se va face proiectarea viitorului spital.
Institutul Regional de Oncologie din Timişoara va fi ridicat pe locul în care, în urmă cu peste 30 de ani, începuse construcţia unui spital municipal, însă proiectul a fost abandonat. Acesta se află la ieşire din Timişoara, pe Calea Torontalului.
”E o ruină care este în această stare de peste 30 de ani. Au fost multe planuri, au fost mulţi care au pretins că doresc să investească în acest spital, au fost şi multe minciuni. Grupuri de interese din zona privată a spitalelor din Timişoara sau din regiunea de vest au sabotat permanent acest proiect astfel încât să nu existe un astfel de Institut Oncologic, un astfel de spital, cu astfel de dotări pe care le vom face aici. A fost o luptă grea, lungă, o luptă pe care a început-o Dorel Săndesc (managerul Spitalului Judeţean Timişoara – n.r.). Va fi ridicat pe locul în care în urmă cu peste 30 de ani începuse construcţia unui spital municipal, însă proiectul a rămas abandonat, pe vremea când era secretar de stat în Guvernul României, un proiect la care a ţinut foarte mult, l-am preluat şi eu mai târziu. Am încercat să fac tot ce ţine omeneşte de mine, să găsesc finanţare. (…) Iată, suntem în faţa acestui moment, în care se predă amplasamentul acestui spital”, a declarat Alfred Simonis, preşedintele Consiliului Judetean Timiş.
Prima operaţiune care se va derula pe Calea Torontalului va fi aceea de curăţenie. Săptămâna viitoare va începe defrişarea terenului.
În paralel, specialiştii companiei Erbaşu vor face proiectarea, programată să dureze câteva luni, iar, odată ce planurile vor fi gata, se va trece la lucrările de demolare parţială şi, mai apoi, la cele de ridicare a viitorului Institut Regional de Oncologie Timişoara.
”În zilele următoare, începe defrişarea, se obţine autorizaţia de demolare, începe demolarea la partea de spital, cea înaltă. Partea de birouri, după expertiză, a relevat faptul că nu e nevoie să fie demolată. În schimb partea de spital are nevoie de alte fluxuri şi alte spaţii”, a explicat Alfred Simonis.
Banii pentru construcţia acestui spital provin din PNRR, în mare parte.
”Investiţia e de aproximativ 900 milioane de lei plus TVA, deci peste 230 de milioane de euro cu tot cu TVA. Va fi gata în 36 de luni. Banii sunt în primă fază din PNRR. Dacă se va prelungi termenul, vom continua de acolo, dacă nu, există bani prevăzuţi din creditul BEI sau alte surse. A spus-o şi premierul României, că acest spital va fi construit”, a adăugat Simonis.
De coordonarea întregului proiect se va ocupa Compania Naţională de Investiţii.
Noul spital va deservi zona de vest a ţării şi va avea 250 de paturi pentru spitalizare de zi, ambulatoriu, zona de servicii de diagnosticare (analize de laborator, imagistică, endoscopie, explorări funcţional), bloc operator, terapie intensivă, laborator radioterapie, laborator medicină nucleară, centru pentru transplant medular şi afereza celule stem).
Unitatea sanitară va avea, de asemenea, un centru pentru primirea urgenţelor oncologice şi spaţii de studiu şi cercetare (sala multifuncţională, săli de studiu, săli de prezentări practice, birouri de studiu, etc).