Ana Maria Bărbosu a cucerit două medalii de argint la concursul internaţional de gimnastică artistică ‘Trofeo Citta’ di Jesolo’, Italia

Bărbosu a obţinut argint la bârnă, cu 13,750 puncte, fiind devansată doar de italianca Manila Esposito, 14,700 puncte, în timp ce bronzul a revenit altei italience, Alice D’Amato, cu 13,300 puncte, precum şi la sol, cu 13,500, tot atât cât a obţinut şi câştigătoarea, gimnasta spaniolă Alba Petisco (notă mai bună la execuţie), bronzul revenind italiencei Emmei Fioravanti, cu 13,300, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Gimnastică.

La paralele, Lilia Cosman s-a clasat pe locul al patrulea, 13,250 puncte.

La individual compus a câştigat Manila Esposito, cu 55,750 puncte, urmată de americancele Claire Pease, 53,800 puncte, şi Ashlee Sullivan, 53,600 puncte. Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul 8, cu 52,650 puncte, Ana Maria Mihăescu, pe 35, cu 47,350 puncte, Andreea Preda, pe 43, cu 45,650 puncte. Denisa Golgotă şi Lilia Cosman au concurat la trei aparate, iar Sabrina Maneca Voinea, la două.

Pe echipe, Italia A a ocupat prima poziţie, cu 162,600 puncte, urmată de SUA, 162,350 puncte, şi de Italia B, 157 puncte. România s-a clasat pe locul al şaselea, cu 153,300 puncte.

Sabrina Maneca Voinea va pleca la etapa de Cupă Mondială de la Doha. Cu excepţia Anei Maria Bărbosu, care va alterna antrenamentele cu pregătirea pentru examenul de bacalaureat, celelalte gimnaste participante la turneul de la Jesolo, dar şi cele rămase acasă îşi vor continua pregătirea în perspectiva Campionatelor Europene de la Leipzig de la sfârşitul lunii mai.

A fost prins bărbatul care a dat ‘lovitura secolului’: Jaf de aproape 2 miliarde de dolari

Holde Agri Invest vizează pentru acest an venituri totale de 125,3 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de 2024. ”2024 a fost unul dintre cei mai dificili din istoria recentă a companiei şi a întregului sector agricol din România”