ANAF a identificat cinci funcţionari publici din Bucureşti aflaţi în conflict de interese/ Aceştia au reprezentat firme private pe care urmau să le verifice

#image_title

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a identificat cinci funcţionari publici din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti care s-au aflat în situaţii de conflicte de interese. Potrivit sursei citate, cei cinci funcţionari deţineau certificate digitale calificate pe care le foloseau pentru a reprezenta interesele unor firme private, în timp ce aveau, în acelaşi timp, atribuţii de control asupra acestora. ANAF mai precizează că, dată fiind „gravitatea situaţiei”, va sesiza Agenţia Naţională de Integritate.

ANAF informează că, potrivit legii, un funcţionar public nu poate fi, în acelaşi timp, mandatar sau reprezentant al unei persoane juridice în legătură cu funcţia sa.  Cei cinci angajaţi nu au respectat aceste prevederi, fiind implicaţi în proceduri de administrare fiscală pentru contribuabili pe care îi reprezentau.

Având în vedere gravitatea situaţiei, ANAF va sesiza Agenţia Naţională de Integritate (ANI), mai precizează sursa citată.

Acest caz vine în contextul în care ANAF organizează periodic sesiuni de instruire pentru angajaţi pe teme de etică, incompatibilităţi şi conflicte de interese. â

Instituţia menţionează că va intensifica verificările pentru a preveni pe viitor astfel de situaţii.

ANAF a identificat cinci funcţionari publici din Bucureşti aflaţi în conflict de interese/ Aceştia au reprezentat firme private pe care urmau să le verifice

Aproape 600 de oficiali israelieni de rang înalt îi cer lui Trump să-l ”ghideze” pe Netanyahu pentru ca să pună capăt Războiului din Fâşia Gaza. ”Acest război a încetat să fie un război drept şi face Israelul să-şi piardă identitatea”, denunţă ei