Această schimbare se va implementa odată cu introducerea IBAN-ului local românesc și finalizarea migrării conturilor, au declarat, luni, reprezentanții companiei fintech, anunță România TV.
Reamintim că aplicația financiară Revolut, care are peste 4 milioane de utilizatori în România, a anunțat oficial începerea implementării progresive a IBAN-ului local românesc propriu.
IBAN-ul (International Bank Account Number – număr internațional de cont bancar) local românesc urmează să fie furnizat, din ultimul trimestru al anului 2024, de către sucursala din România a băncii digitale europene Revolut Bank UAB (companie înregistrată în Lituania). Sucursala Revolut va începe să funcționeze efectiv în decembrie 2024, asigurând în continuare o prezență integral digitală a serviciilor bancare (fără prezența unei rețele de unități bancare), conform comunicatului companiei. „Atât clienții noi, cât și clienții existenți din România vor primi un număr de cont cu un IBAN românesc. Toate conturile vor fi administrate de sucursala din România”, a menționat Revolut.
„Chiar și acum autoritățile pot face acest lucru (să pună popriri – n.r.). Și acum raportăm autorităților din România”, a precizat Gabriela Simion, manager general al Sucursalei Revolut Bank UAB România.
La rândul său, Antoine Le Nel, directorul responsabil cu creșterea și marketingul Revolut, a spus că „e un mit” faptul că Fiscul românesc n-ar fi putut până acum să blocheze conturile clienților români cu datorii la stat.
Mai mult, dacă până acum ANAF putea face popriri pe conturile clienților din România prin Bank UAB din Lituania, din decembrie 2024, odată cu migrarea anunțată de fintech, popririle se vor face direct prin sucursala din România. „Când vine vorba de popriri, trebuie să o facă prin Lituania. Acum va fi prin România”, a precizat Gabriela Simion.