Este vorba despre un teren de 5.000 de metri pătrați din nordul Capitalei. Este a doua oară când se organizează licitație pentru această suprafață, prima dată prețul fiind de 9 milioane de lei. Acum se așteaptă ca suma să fie mai mică, anunță Antena3 CNN.
Elena Udrea mai deține peste 40,2 hectare de teren agricol în comuna Nana, Călărași, care vor fi scoase la licitație.
ANAF are de recuperat 3 milioane de euro, aceasta fiind valoarea imputată fostului ministru.
Dacă valoarea bunurilor sechestrate și valorificate depășește valoarea prejudiciului, Udrea poate cere înapoi valoarea bunurilor nevândute.
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, după ce Tribunalul Prahova a respins contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia.
Decizia instanței este definitivă.
”Îi mulţumesc lui Dumnezeu că această încercare s-a terminat. A fost mult, e greu şi o lună, cu atât mai mult trei ani şi patru luni consecutiv (…) Îi multumesc fetiţei că a rezistat.
Eu m-am întors în România când puteam să nu mă întorc, cu nădejdea că şi eu voi fi rejudecată (…) Dacă atunci am venit de bună voie, la fel voi face şi acum. Vreau să-mi cresc copilul în România”, a afirmat Udrea.
Întrebată dacă se va mai întoarce în politică, Elena Udrea a declarat: ”Nu îmi mai trece prin cap (…) Ca o glumă, văzând cine face politică astăzi, m-ar bate gândul, dar este o glumă”.
Elena Udrea a adăugat că a făcut Gala Bute cu mândrie şi a precizat că, dacă ştia că a face politică o va ţine departe de fiica sa, ar fi renunţat cu mult înainte la viaţa publică.
”Să ştiţi că puşcăria este foarte grea”, a mai declarat Elena Udrea.