Analistul Radu Magdin face praf sloganurile prezindențiale: De la viziune la poze cu căței pe Facebook e o diferență

Campania electorală, spune analistul, “nu este atât despre leadershipul pe care mesajele vor să-l transmită, cât despre apropierea faţă de cetăţean”.

“De la viziune la poze cu căţei pe Facebook este totuşi o diferenţă. Probabil candidaţii noştri caută să acopere tot spectrul de mesaje. Rămâne de văzut dacă este vorba de segmentare inteligentă a publicului sau de cacofonie comunicaţională”, a declarat pentru AGERPRES Radu Magdin.

În opinia sa, să construieşti un slogan memorabil nu este uşor.

“El presupune o adecvare între personaj şi electorat, vinderea unei idei cu care publicul să se identifice natural şi pe care să o lege imediat de candidat. Suntem departe în această campanie din România de sloganurile memorabile ale lui Obama în 2008, ale lui Trump în cele două campanii sau chiar Traian Băsescu în 2004”, punctează el.

Despre sloganurile celor care au intrat în cursa pentru Preşedinţie, acesta apreciază că nu sunt reţinute de public.

“Nici susţinătorii înfocaţi ai partidelor noastre nu cred că ştiu foarte bine aceste mesaje centrale ale campaniei. Rapiditatea comunicării în social media în mod cert scade din relevanţa şi posibilitatea ca un mesaj anume să devină memorabil, cel puţin la noi. Viralitatea este ştiinţă grea”, susţine analistul politic.

* Elena Lasconi: ”O Românie pentru toţi, nu doar pentru unii”

Mesajul lui Lasconi, spune el, este unul tipic pentru USR-ul de la început de drum politic.

“Un mesaj justiţiar, anti-sistem, împotriva vechilor partide. Este un mesaj cu certe valenţe populiste, care-i opune pe cei mulţi elitei corupte”, comentează Magdin.

* George Simion: ”Facem istorie prin curaj!”

Acesta este “extrem de general, cu accent pe istorie şi curaj”. “Este posibil ca astfel de atribute să mobilizeze electoratul AUR, dar, cel puţin la o primă vedere, acest slogan nu poate fi imediat identificat cu George Simion”, arată Radu Magdin.

* Marcel Ciolacu: ”Viziune pentru naţiune”

“Mesajul are o tentă naţionalistă şi caută să proiecteze imaginea unui lider vizionar. Încă o dată, nu se observă o adecvare naturală între slogan şi candidat”, este de părere Radu Magdin.

* Nicolae Ciucă: ”Cu onoare şi credinţă în slujba ţării”

În acest caz, arată analistul politic, există o corelare între slogan şi profilul candidatului.

“Onoare, credinţă, slujirea ţării – toate acestea se regăsesc în personajul politic Ciucă. Totuşi, sloganul este cam greoi şi are cam aceleaşi probleme pe care le are candidatul Ciucă în a se impune în rândul votanţilor liberali”, afirmă analistul.

* Mircea Geoană: ”Viziune. Respect”

În opinia lui Magdin, Mircea Geoană construieşte şi el “discursiv mai degrabă pe ce vrea publicul – viziune şi respect, decât pe ceea ce reprezintă el”.

Geoană, apreciază analistul, “face implicit o promisiune susţinând că poate reprezenta calea către dezideratul sloganului”.

Magdin mai spune că acest slogan nu este unul foarte diferenţiator, dovadă că şi candidatul Marcel Ciolacu vorbeşte de viziune.

Fostul ambasador al SUA în România îi îndeamnă pe români să ducă la îndeplinire Revoluția pe care au început-o acum 35 de ani

Ilie Bolojan, poziție total diferită față de Nicolae Ciucă: Nu exclude o nouă alianță PNL-PSD