Zece la sută fix (10,0%) calculat după cifrele INS la 8 luni din 2024 – iar asta fără partea de auto-consum din gospodăriile ţărăneşti – nu dă „jumătate” oricât l-am umfla şi răsuci. Cercetăm cine şi de ce aruncă „fumigena”, oare ce interese are? Descoperim că – în ciuda refrenului cu „subvenţiile mici faţă de Vest” – zootehnia din România poate fi profitabilă!
A devenit un leitmotiv al multor antreprenori din agricultura românească, preluaţi în interviuri sau la conferinţe de jurnaliştii care acoperă acest domeniu şi amplificat treptat – cu filmuleţe revoltate ce curg în ziua de azi pe canale TikTok, WhatsApp şi Telegram – până la ditamai bula politico-suveranistă &nNostalgică & autarhică anti-UE, faptul că „Noi, Românii, mâncăm jumătate de lapte din import!” Sau că firmele de procesare nu găsesc lapte destul intern şi atunci „jumătate cumpără din import”. Un fel de „UE ne vrea răul”, „Colonia economică a Bruxelles, care ne vrea doar consumatori”.
E adevărat că Zootehnia din România a cunoscut o scădere accentuată odată cu integrarea în UE. Statisticile spun că „în 1989 aveam 7,5 milioane de bovine!” – iar în 2006 aveam 3 milioane (sub jumătate), iar azi avem sub 2 milioane capete (adică vreo un sfert). Însă, o să vedem în cele ce urmează că în ziua de azi nu atât numărul brut, ci productivitatea animalelor şi a metodelor e cheia. (deşi noi făceam foamea şi laptele era de un singur fel… pe cartelă, ca în război; dintre acidofile, doar 2-3 feluri de iaurt şi sana la câte un lacto-bar înainte de 1984-1985, apoi ioc, şi doar trei feluri de brânză: cea de burduf era bună dar se găsea rar, telemeaua îmi amintesc că era proastă, iar triunghiurile de brânză topită se găseau doar în taberele de pionieri la finalul regimului cu „alimentaţia raţională”…)
„La nivel mondial sunt 987,5 mil. capete de bovine, în UE sunt 86 mil. capete de bovine, iar în România circa 2 mil. capete de bovine, adică 0,2% din şeptelul lumii, respectiv 2% din şeptelul UE”. România cu cei 19,1 milioane de locuitori reprezintă 0,23% din populaţia de 8,2 miliarde a lumii de azi, conform .
Tot Ziarul Financiar scrie că „Încărcătura zootehnică în lume este de 62,7 capete de bovine/100 ha, în UE de 48,8 capete/100 ha, iar în România de 22,2 capete/100 ha”. Da, aici avem loc de crescut!
Conform publicaţiei specializate, care citează date INS & Eurostat, la efectivele de bovine, „România s-a situat pe locul 10 în UE, după Franţa, Germania, Irlanda, Spania, Polonia, Italia, Olanda, Belgia şi Austria”, iar „la densitatea la 100 ha teren, suntem pe locul 21, fiind urmaţi de Bulgaria”.
Revista notează că tendinţa de scădere din ultimele decenii pare să se fi inversat / reversat recent, cu un mic „bounce-back” (ricoşeul de după scădere, în termeni bursieri) în ultimul an. „Cea mai mare parte a efectivelor sunt în regiunile Nord-Est, Nord-Vest şi Centru, ce concentrează aproape 2/3 (63%) din totalul efectivelor”.
Explicaţia de bază a declinului este că fermele mici de familie, „non-comerciale” şi „de subzistenţă”, cum sunt numite în literatura de specialitate, nu rezistă forţelor pieţei UE, fiind treptat scoase din ecuaţie de legi economice, ca furajele tot mai scumpe versus productivitatea scăzută. Fermierii comerciali ce aplică metode moderne vorbesc frecvent de vaci cu productivitate medie de 50 – 60 * de litri de lapte pe zi, faţă de numai 20 litri pe zi la vacile performante de la ţăranii noştri din bătătură. Există
Statisticile la îndemână, destul de recente, spun de un 4.000-5.000 litri / an (lactaţie de 305 zile), adică 13 – 16 litri pe zi pe cap de animal. Cam de 2 ori mai puţin ca media UE (8 mii de litri) şi de 3 ori sub statele din vârful Europei (11 mii de litri). O anchetă jurnalistică a acuză faptul că subvenţiile sunt prost acordate, nu stimulează productivitatea, ba chiar s-au făcut fraude „pe declaraţii”, iar asta s-a văzut în scăderea şeptelului de vaci de lapte şi a producţiei din primul deceniu după aderarea la UE.
Departe de a nega aceste cifre şi tendinţe (nefaste), care arată lipsa de profesionalism atât la conducerea centrală, cât şi în zona de „la firul ierbii” a Agriculturii din România. Dar chiar şi aşa, cu consumul de lactate în creştere odată cu creşterea salariilor, a veniturilor reale şi a standardelor de viaţă ale românilor, cifrele INS arată clar că în ultimii doi ani (sau măcar ultimele 20 de luni – 12 din 2023 şi 8 din 2024), importurile de lactate măsurate au constituit abia 10,0% din total lapte colectat pentru procesare. Dacă presupunem că încă 50% din atât e (auto)-consumat în gospodăriile ţărăneşti sau trimis la rudele de la oraş, probabil că procentul real ar scădea sub 7%.
Da, este o cifră ruşinoasă faţă de potenţialul agriculturii româneşti şi mai ales faţă de potenţialul nevalorificat al Zootehniei noastre (locul 21 la efectivele de bovine – şi cu medii de productivitate mai reduse – deşi suntem nr. 6 în UE la populaţie şi locul 9 la suprafaţa totală, iar ca suprafaţă agricolă)!
Adică este pe deplin adevărat că „am putea hrăni 2 sau 3 Românii” nu doar cu cereale şi oleaginoase – din care exportăm de 5 miliarde euro/an, ci şi cu carne şi lapte şi ouă (şi fructe şi legume). Totuşi, afirmaţiile unor antreprenori cu „jumătate din import” sunt false şi trebuie demontate!
Importuri lapte 8 luni din 2024 ca procent în total colectat la fabrici de procesare
(cifrele pe 12 luni 2023 = 8,7%) Sursa: INS / insse.ro
96,5 / (864,5 + 96,5) = 10,0%
Sigur că pe produsele lactate (procesate) sau de nişă este o altă situaţie – deficitul la brânzeturi e mult mai ridicat de 10%. Dar eu zic că e uşor de explicat: ţine foarte puţin de „capacitatea de procesare” – care chiar există! – în ciuda a ce afirmă oficiali ai MADR (Ministerul român al Agriculturii), ci de priceperea de a face brânză bună şi de a menţine reţeta şi calitatea!
O analiză amplă,, detaliază faptul că România produce de fapt 4,2 milioane de tone de lapte, incluzând şi pe cel de „autoconsum tehnologic” şi în ciuda randamentului scăzut al vacilor din curtea ţăranilor („peste 200 mii capete produc între 5-7 litri/zi, comparativ cu 30 litri/zi cât produc în alte ţări”).
„Producţia de lapte este împărţită pe 3 categorii: lapte pentru procesare: 1,2 milioane de tone/an; lapte pentru vânzări directe: 2 milioane tone/an; lapte autoconsum tehnologic: 1 milion tone/an.”
„Anual, aducem în ţară 220 de milioane de litri de lapte din toată Europa” mai arată raportul ASE, de unde concluzia că „40% din consum este din import”?!!! Un calcul simplu arată că 220 / 4200 = <5%; iar 220 / 3200 (fără acel autoconsum tehnologic) = 6,9%!
Sigur că suntem foarte departe de ţările performante din U.E. şi e de dorit să ajungem acolo. Dar nu cu astfel de distorsionări ale realităţii cifrelor şi aritmeticii şi statistice. Şeful INS, în calitate de profesor de economie şi statistică, detaliază un studiu propriu: „Germania are o producţie totală de 33,1 milioane de tone, ceea ce reprezintă peste 8 mii kg/animal şi o producţie medie pe locuitor de aproape 400 litri”, mai arată şeful INS.
Franţa ocupă poziţia a doua la nivelul UE cu o producţie de 25,5 milioane de tone, producţia medie pe un animal fiind de 7,2 mii litri şi o producţie medie pe locuitor de peste 390 de litri.
Polonia este unul dintre producătorii importanţi…, realizând o producţie de lapte de 14,2 milioane de tone/an, cu un randament pe animal de 6,4 mii kg şi o producţie medie pe locuitor de 370 de litri.
Italia a realizat o producţie de 12 milioane tone, randament mediu de 7,1 mii litri şi o producţie medie pe locuitor 200 litri. Ţările de Jos… producţie anuală 10,6 mil. tone, reprezentând 618 litri/locuitor.
România are o producţie de lapte de aproape 4,2 milioane de tone, cu un randament pe animal de numai 3,62 mii tone de lapte, producţia pe locuitor fiind de 215 litri.
Cauzele?
E adevărat că din România au fost negociate undeva la o fracţie de sub 1/2 (<50%) imediat după aderarea la U.E., motivul fiind diferenţa de preţuri şi costuri între România şi Occident; treptat, la noile negocieri din 7 în 7 ani, ele au fost ajustate şi astăzi sunt mai apropiate de medie:
Plus, preţurile în România sunt acum în medie la 55% din media Uniunii (chiar sub Bulgaria), dar asta nu garantează că energia nu poate fi mai scumpă, anumite inputuri şi furaje nu pot fi la fel ca în Vest! Însă, cu toate aceste mesaje plângăcioase care arată cu degetul spre un Bruxelles care ne-a „defavorizat” şi „persecutat”, realitatea este că nu diferenţa de subvenţii e cheia, ci lipsa metodelor moderne care să ducă la economii de scală şi productivitate de top pentru vremurile de azi.
Spre finalul acestei analize, care citează studii şi analize mult mai ample, cu cifre veridice şi statistici şi „benchmark”-uri clare la nivel de sector zootehnie / producţie de lapte în ţările Europei, vreau să spun că sunt şocat şi contrariat: deşi analizele sunt de calitate şi parte din materialele jurnalistice citate le detaliază competent, în spaţiul public sunt lansate informaţii de tip ”fumigenă”, pe baza unei fracţii sau a unui raport cu numitorul distorsionat. Iar publicul , mai ales cel nespecializat, are apetenţă pentru astfel de mesaje.
Mai grav este când mesajul deja distorsionat este amplificat de reprezentanţii unor lideri din sector – înţeleg, vor subvenţii mai mari, dar cu ce preţ pentru societate?– sau chiar profesori de economie.
Zootehnia din România poate fi profitabilă! Două afaceri listate la BVB ne arată drumul
Dovada: Există deja un, listat la Bursa de Valori Bucureşti – cu capital olandez (Ţările de Jos), care deţine 15.000 de capete de bovine şi lucrează integrat şi >7.000 de hectare vegetale pentru furaje (conform ultimelor declaraţii publice.
Cifrele par „wow” la noi, dar sigur în ţările vestice există companii cu ferme încă şi mai mari.
Ce vreau să subliniez este însă altceva: fiind la BVB, transparenţa financiară şi a deciziilor economice şi de investiţii e maximă şi vedem (2023) şi 18% semestrul 1 din 2024 – o marjă fabuloasă, care cu greu se obţine în Occident, pe o piaţă mult mai matură şi cu o concurenţă acerbă.
este azi de peste 48 milioane euro, pe merit!
Cifra de afaceri a DN Agrar în anul 2023 fusese de >30,5 milioane de euro; la jumătatea anului curent 2024, DN AGRAR avea un profit net de 15 mil. RON / 83 mil. RON cifră de afaceri; venituri totale de 132 mil. RON (aici intră şi producţia nevândută), EBITDA (adică profitul operaţional cu tot cu amortizări şi înainte de a plăti dobânzi) 42% raportat la vânzări; 27% raportat la total venituri; fusese 36% în 2023!
Da, e adevărat, marja EBITDA de 36% sau cea netă de 18% reflectă cele două business-uri integrate „pe verticală”: vegetal + zootehnic. Dar şi aşa este de lăudat că avem un asemenea actor. Şi nu e singurul.
Cu atât mai mare surpriza când fondatorul sau CEO-ul acestei afaceri s-a alăturat, într-un interviu, celor care susţin că „jumătate de lapte este din import”!
Şi celălalt actor listat la BVB, secţiunea AeRO – Agromec Măriuţa*, cu capital românesc, cu management de familie, şi afacerea integrată pe verticală de procesare lactate, cu o poziţionare pe piaţă şi un marketing excelent – brandul „Lăptăria cu Caimac” – avea cifre financiare frumoase înainte de a se înhăma la investiţii ce apasă pe profitabilitatea vizibilă investitorilor. Sper să aibă succes cu ele!
Capitalizare curentă BVB de 12,7 milioane de euro şi afaceri în anul 2023 de 24 milioane de euro!
Şi apar tot mai multe deocamdată mai mici – conduse de fermieri tineri – care se şi informatizează înainte de a se extinde.
Cred că acesta este drumul corect spre realizarea uriaşului potenţial în zootehnia şi producţia de lapte din România – cel al antreprenoriatului vizionar, managementului performant, noilor tehnologii şi know-how-ului de vârf – de care Europa nu duce lipsă – şi nu al văitatului şi auto-victimizării!
Material realizat de Radu Limpede
