Vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunţat, marţi, că 266 de companii publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, iar şapte dintre acestea fac pierderi de două miliarde de lei, după ce primesc subvenţii. El a precizat că pe această listă se află companii precum CFR SA, CFR Marfă, Termoenergetica, Metrorex, Electrocentrale Craiova SA, Unifarm SA.
Dragoş Anastasiu a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, o situaţie legată de companiile de stat.
”În vizorul AMEPIP avem 1.326 de întreprinderi publice. Aici sunt întreprinderi care sunt fie 100% în proprietatea statului, fie statul este majoritar. Avem 1.182 la nivel local şi sunt împărţite în societăţi pe acţiuni, regii autonome şi SRL-uri şi 144 la nivel central. Deci avem 376 de SA-uri, 88 de regii autonome şi 842 de SRL-uri”, a transmis vicepremierul.
Potrivit acestuia, din 256.000 de angajaţi pe care îi avem în toate întreprinderile publice, 173.000 sunt în 315 copmanii care au 9.6% din veniturile totale ale tuturor companiilor de stat.
Vicepremierul a anunţat că subvenţiile de la stat se ridică la 14 miliarde de lei. De asemenea, profiturile pe toate companiile sunt 15 miliarde de lei, fără subvenţii.
Vicepremierul a prezentat şi situaţia pierderilor.
”Acum, situaţia pierderilor. La nivel naţional, 266 de întreprinderi generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care 7 companii generează pierderi de două miliarde, atenţie, după ce primesc subvenţii. E vorba de Căi Ferate CFR SA, Electrocentrale Craiova SA, Unifarm SA, Transport feroviar Marfa CFR Marfa SA, compania municipală Termoenergetica SA, Metrorex SA, Complex Energetic Valea Jiului SA, – 2 miliarde de lei. Sigur că putem să intrăm pe fiecare companie în parte, dar lucrurile acestea le veţi putea vedea începând de mâine şi pe site-ul AMEPIP”, a transmis Anastasiu.
El s-a referit şi la situaţia companiilor locale.
”Ce se întâmplă cu cele 1.182 de companii locale? 270 de SA-uri, 78 de regii autonome şi 834 de SRL-uri. În jur de 300 de companii nu au depus date financiare, deci nu ştim despre ele nimic. În jur de 250 de companii au venituri zero. Astea împreună dau 550 de companii care au fie venituri zero, fie nu ştim nimic despre ele, din cele 1.182 de companii”, a explicat vicepremierul.
Potrivit acestuia, în jur de 230 de companii, deci dintre celelalte despre care ştim câte ceva, au pierdere.
”Şi în jur de 600 de companii au până la 10 angajaţi”, a transmis Anastasiu.
Vicepremierul a explicat că avem în zona de activitate Apă-Canal 326 de companii.
”Cam jumătate pe profit, jumătate fie nu ştim de ele, fie au pierderi, 146 de compani de salubritate, dintre care doar 76 sunt pe profit, 30 sunt pe pierdere, 26 nu ştim nimic despre ele, 61 de companii de transport, dintre care 41 sunt pe profit, 10 sunt pe pierdere şi cinci nu au date financiare depuse”, a afirmat Dragoş Anastasiu.
El a remarcat o ineficienţă în zona acestor companii.
”Ce vedem per total? Că avem o ineficienţă destul de importantă în zona acestor companii, că avem o polarizare importantă, 46% din profiturile acestor companii reprezintă Hidroelectrica. Şi avem câteva companii care sunt foarte profitabile şi foarte multe companii, fie despre care nu avem cifre financiare în acest moment, fie au un profit mic sau sunt pe pierdere”, a declarat Anastasiu.
Potrivit acestuia, companiile au obligaţia să depună date financiare atât la Registrul Comerţului, ANAF, cât şi la AMEPIP.
”Şi vreau să vă spun că începând de ieri au început să curgă amenziile, până acum AMEPIP nu a amendat aceste companii şi acest lucru trebuie să se întâmple pentru că dacă nu avem disciplină nu se va face treabă”, a menţionat Anastasiu.
El a detaliat şi situaţia consiliilor de administraţie.
”Ce se întâmplă cu consiliile de administraţie? În companiile centrale, 354 de poziţii sunt provizorii. Asta este o problemă pentru statul român pe care trebuie să o rezolvăm pentru că avem ţinte şi jaloane în PNRR, să rezolvăm provizoratele. Asta se întâmplă la 59 de companii şi 309 poziţii sunt permanente. Asta la companiile centrale. La companiile locale 493 de poziţii sunt provizorii şi 1.919 poziţii sunt permanente”, a subliniat Dragoş Anastasiu.
El a mai remarcat că avem o problemă legată de performanţă.
”Avem o problemă legată de performanţă, vă dau un singur exemplu cum putem să evaluăm acest lucru în nişte aeroporturi. Şi ne-am uitat la numărul de pasageri care trec prin acele aeroporturi prin Europa şi am comparat cu România. Şi vreau să vă spun că din această comparaţie vedem că la numărul pe care noi îl avem în România, sigur, nu vreau sa nominalizez, dar la diverse aeroporturi se poate cu mult mai puţin personal. O singură cifră, la noi 1.400 de oameni, într-unul dintre aeroporturi, în alte părţi, acelaşi număr de pasageri care trec pe acolo, 800 de oamene. În alt aeroport, 780 de oameni. Deci asta este o problemă care ţine de performanţă. Nu numai de ce se întâmplă la Comitetul Executiv sau la Consiliul de Administraţie, ci ceea ce înseamnă şi performanţa angajaţilor”, a afirmat vicepremierul Anastasiu.
”Vrem să punem un accent şi pe calitatea serviciilor pe care companiile le acordă clienţilor, clienţi interni, clienţi externi, şi să spunem că 20% ar trebui să fie ponderea pe această noţiune de calitatea serviciilor, de satisfacţia clientului, pentru că, de fapt, de acolo vin bani. Propunem criterii mai stricte pentru experţi independenţi care fac recrutarea, în aşa fel încât să profesionalizăm acest process”, a menţionat Anastasiu.