Declarație în cadrul unei emisiuni TV
Invitată într-o emisiune televizatӑ, Anca Alexandrescu, candidată independentă la Primăria Capitalei, a vorbit despre viziunea sa pentru renașterea Bucureștiului, criticând actuala stagnare administrativă și lipsa de proiecte majore pentru dezvoltarea orașului.
„Bucureștiul are unul dintre cele mai mari PIB-uri pe cap de locuitor din Europa — 80.000 de euro pe an – mai mare decât al multor alte capitale. Și totuși, arată jalnic. Îmi doresc ca Bucureștiul să devină motorul investițiilor pentru România. De aici trebuie să pornească renașterea țării”, a spus Anca Alexandrescu.
Un oraș bogat, dar sufocat de neputință administrativă
Candidata a subliniat că, deși Capitala concentrează cele mai mari venituri din țară, acestea nu se regăsesc în infrastructură, servicii publice sau în calitatea vieții locuitorilor.
„Nu e normal ca în București să existe companii uriașe, cu profituri impresionante, iar orașul să nu arate asta. Bucureștiul trebuie să devină un hub economic, cultural, sportiv și de congrese internaționale. Nu ne putem limita doar la asfalt și apă caldă”, a adăugat aceasta.
„Avem nevoie de un lider, nu doar de un administrator”
Anca Alexandrescu a criticat lipsa de viziune a actualei administrații și conflictul permanent dintre primarul general și primarii de sector, care blochează proiectele importante.
„Primarii de sector se ceartă între ei, primarul general este sabotat politic, iar orașul s-a înecat în probleme mărunte. Bucureștiul nu mai este orașul din epoca în care se făceau reforme curajoase. Avem nevoie de un conducător, nu de un administrator. De proiecte mari, nu de improvizații.”
Obiective majore pentru Capitală
În programul său pentru București, Anca Alexandrescu propune construirea unui spital municipal nou, a unei săli polivalente moderne și a unui mall cultural, care să pună Capitala României „pe harta lumii”.
Ea a oferit exemplul Craiovei, oraș care a reușit să se dezvolte prin investiții strategice în evenimente culturale și infrastructură urbană:
„Așa cum Olguța Vasilescu a pus Craiova pe harta lumii, Bucureștiul trebuie să respire din nou prin cultură, sport și inovație.”
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
ALIANȚA ELECTORALĂ “DREPTATE PENTRU BUCUREȘTI”
CMF: 51250015
Notificarea privind transparența:


