Anchetă a ITM după ce o tânără s-ar fi sinucis din cauza presiunii de la locul de muncă. Reacția companiei unde lucra femeia: Această informație este falsă

Totul a început la sfârșitul lunii august, când tânăra a fost găsită moartă în baia apartamentului său din Timișoara. Poliția a demarat imediat o anchetă pentru a determina circumstanțele morții sale.

Femeia locuia singură și ar fi fost cunoscută ca fiind depresivă, cunoscuții pretinzând că aceasta ar fi fost anterior internată la psihiatrie.

Cazul a fost readus în discuție zilele trecute, când consultantul Doru Șupeală, a publicat o scrisoare în care un coleg al tinerei spunea care sunt, din punctul lui de vedere, motivele din spatele deciziei luate de aceasta.

Concret, femeia și-ar fi pus capăt zilelor din cauza presiunii exercitate de manageri la locul de muncă, susține acesta.

Presată de angajator să revină fizic la birou, o tânără din Timişoara s-a sinucis. Povestea stârneşte un val de indignare în mediul online

La solicitarea jurnaliștilor de la Adevărul, ITM Timiș a precizat: „În ceea ce privește aspectele semnalate în conținutul solicitării dumneavoastră, vă comunicăm faptul că ITM TIMIŞ s-a autosesizat de ieri, 24.09.2024, în urma informațiilor apărute în mass-media şi a dispus efectuarea unui control de specialitate în baza prerogativelor conferite de Legea 108/1999.”

Contactați de jurnaliști și întrebați dacă tinerei i s-ar fi cerut demisia în 24 de ore, reprezentanții companiei au declarat că: „această informație este falsă. Nu a existat nicio discuție în care fostei noastre colege să i se ceară demisia, în nicio circumstanță”.

Compania spune că „a demarat la nivelul organizației, toate procedurile necesare din punct de vedere legal și profesional”.

„Am făcut acest lucru pentru a identifica dacă au existat abateri legale, morale, etice sau de orice altă natură, din partea Atos România și a angajaților noștri, care ar fi putut influența în orice fel această tragedie.”

Mai exact, „au existat discuții concrete cu managerul direct al fostei noastre colege, cu managerul de Resurse Umane, au fost făcute verificări privind controlul medical de medicina muncii”.

„Verificările noastre de până acum ne-au arătat că, la nivelul companiei, au fost respectate toate obligațiile aplicabile. Suntem, la rândul nostru, profund îndurerați de acest cumplit eveniment, și preocupați constant de bunăstarea angajaților noștri.”, au mai transmis ei.

Întrebați dacă există plângeri depuse de angajați în legătură cu atitudinea și comportamentul managerilor, compania a răspuns că „în acest moment nu avem înregistrată nici o plângere în acest sistem.”

 

Un bărbat de 60 de ani a fost găsit mort pe malul Dunării

Rusia se află în fața unui colaps economic devastator: semnale tot mai clare că urmează o furtună financiară cumplită / Factorii care o determină