Poliţiştii din Dolj au deschis o anchetă după ce doi copii, unul de 14 ani şi celălalt de 10 ani, aflaţi într-un centru de plasament, ar fi întreţinut un raport sexual oral.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat, marţi, că poliţiştii Secţiei 6 au fost sesizaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, de un bărbat de 46 de ani, reprezentant al unui centru din municipiul Craiova, cu privire la faptul că doi minori instituţionalizaţi ar fi întreţinut un raport sexual oral.
”Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că un minor de 14 ani ar fi exercitat acte specifice unui raport sexual oral faţă de un alt minor, de 10 ani, la iniţiativa primului, în timp ce se aflau într-un dormitor din incinta centrului”, au afirmat reprezentanţii IPJ Dolj.
În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru viol săvârşit asupra unui minor.
”De asemenea, poliţiştii, în prezenţa unui reprezentant al centrului, au aplicat minorului de 10 ani formularul de evaluare a riscului, în urma căruia nu a reieşit risc iminent, totodată fiind adusă la cunoştinţă posibilitatea de a solicita ordin de protecţie instanţei de judecată”, a precizat sursa citată.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.