Mikloş a încheiat cursa cu timpul de 51.53 secunde, care i-a adus nu doar medalia de argint, ci şi calificarea la Campionatele Mondiale, prin îndeplinirea baremului.
”Andrea Miklos reuşeşte o cursă fantastică în proba de 400 metri. A fost o cursă de forţă, luciditate şi maturitate, iar Andrea a arătat clar că este pregătită pentru marile scene ale atletismului mondial. Felicitări, Andrea! Eşti o luptătoare, o profesionistă şi un exemplu pentru noua generaţie de atleţi!”, este mesajul FR Atletism, după reuşita sportivei tricolore.