Andrei Caramitru ridică o problemă interesantă despre finanțele statului român, un ‘gigant cu buzunarele goale’

Într-o postare recentă pe rețelele sociale, consultantul economic Andrei Caramitru atrage atenția asupra unei direcții rar explorate în discuțiile privind reforma bugetară și sustenabilitatea economică: valorificarea activelor statului. El critică abordările tradiționale care vizează doar creșteri de taxe sau reduceri de cheltuieli și susține că România are la dispoziție o resursă ignorată – patrimoniul public, evaluat la zeci de miliarde de euro.

„Când discutăm de o restructurare a statului, de cheltuieli prea mari, de datorie. Oamenii se gândesc imediat la tăieri de costuri și/sau creșteri de taxe. E super limitativ așa ceva, și e stupid. Trebuie să te gândești cu prioritate și la ACTIVELE statului. Care valorează zeci de miliarde și nu produc nimic.”, afirmă Andrei Caramitru.

Caramitru identifică patru categorii mari de active care, dacă ar fi corect gestionate, ar putea înlocui complet nevoia de ajustări fiscale agresive:

Companiile de stat profitabile

„Avem 4 zone:

Firmele care produc bani (gen Hidro, Romgaz etc) – în care statul are acționariat prea mare (în mod normal pe reguli europene ar trebui să fie 49% maxim, restul pe bursă locală).

Aici e de discutat și de Portul Constanța, de aeroporturi, CEC, Romsilva etc (care în mai toate țările sunt deținute privat / pe bursă – adică de fondurile de pensii ale oamenilor).”

El argumentează că păstrarea unor pachete majoritare în companii mature limitează competitivitatea și accesul la capital și susține că listarea la bursă ar putea atrage investiții și eficientiza activitatea.

„Găurile negre” din economie

„2) Firme ale statului care sunt imense găuri negre. TAROM, firmele de producție și distribuție energie către municipii etc.

În total sunt vreo 1400 de firme de stat, multe deținute de CJ-uri, o treime deja în insolvență.

Aici trebuie închis și/sau vândut MASIV.”

Caramitru vorbește despre un aparat economic de stat supradimensionat, în care pierderile sunt cronice, iar eficiența, minimă. Soluția: închiderea și privatizarea rapidă.

Patrimoniul imobiliar inactiv

„3) Terenuri, clădiri etc. deținute de stat sau firme de stat care nu produc absolut nimic.

Vorbim de o valoare de multe zeci de miliarde de EUR aici.

De ex – de ce să fie la RAPPS hotelul de pe Kiseleff care e praf sau Casa Presei Libere care e lăsată în mizerie?

De ce să nu le vinzi la unii care le pot opera normal?”

Criticând blocajele administrative, el aduce în discuție clădiri-simbol abandonate sau subutilizate, care pot fi repuse în circuitul economic.

Infrastructura: parteneriate, nu datorii

„4) Autostrăzile – da, da – care în toate țările normale la cap nu se fac pe deficit și pe datorie publică, ci prin PPP-uri (impact zero pe deficit și pe datoria statului).

Noi avem zero.

Trebuie mutată toată infrastructura pe PPP, ba chiar și mare parte din ce se face local (ca în UK, de exemplu).”

Caramitru acuză lipsa completă de viziune în ceea ce privește finanțarea marilor lucrări publice și propune un model anglo-saxon, bazat pe parteneriate cu sectorul privat.

Concluzie: stat redus, nu taxe crescute

„E MULT mai ușor să generezi bani din active decât din creșteri de taxe și tăieri de cheltuieli.

Sumele sunt foarte mari, nu traumatizezi pe nimeni și nici nu afectezi în vreun fel evoluția economică pe ansamblu – din contra, o ajuți.”

„Așa că cei care urlă să creștem imediat taxele de fapt urlă așa: vrem bani de la privați ca să păstrăm un sistem care nu funcționează.

Statul trebuie REDUS, DIMINUAT – masiv – NU CRESCUT!

E absolut esențial asta – altfel ajungem în situația țărilor din Europa de Vest cu taxe imense, creștere zero și datorii la cer.

Grecia. Trebuie să fim cu taxe mici și stat mic, ca în țările de succes, NU INVERS!”

Putin, pentru oprirea războiului din Ucraina, vrea un angajament de a opri extinderea NATO: vizată e și R. Moldova (surse)

Portugalia – Extrema dreaptă devine a doua forţă politică după alegerile generale anticipate