Deţinătorul titlului la Masters 1000 de la Madrid, rusul Andrei Rublev (locul 8 ATP), a fost eliminat, duminică, în turul 3 al turneului, fiind învins în trei seturi de kazahul Alexander Bublik (locul 75 mondial).
Învingător cu 6-4, 0-6, 6-4 în mai puţin de o oră şi jumătate, Bublik îl va înfrunta în optimi fie pe americanul Ben Shelton, locul 13 ATP, fie pe cehul Jakub Mensik, locul 23 ATP, câştigător al Mastersului 1000 de la Miami în luna martie.
De la ediţia din 2013 a turneului, când fostul nr. 1 mondial Roger Federer a fost eliminat în turul al treilea de japonezul Kei Nishikori, un campion în exerciţiu la Madrid nu a mai fost eliminat atât de repede precum Rublev.
Înfrângerea rusului, care l-a înfruntat duminică pe Bublik pentru prima dată pe zgură, îl va face să iasă din top 10 în următorul clasament ATP pentru prima dată din septembrie 2022. Rublev a câştigat un singur meci în acest sezon (a pierdut patru) în Masters 1000, cele mai importante turnee după cele patru Grand Slam-uri.
Cel mai bun rezultat al lui Bublik (4 titluri ATP) în capitala Spaniei este un sfert de finală pierdut în faţa specialistului pe zgură Casper Ruud în 2021.