Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, a anunţat luni că ne apropiem de 2000 de cetăţeni români care s-au întors fie cu zboruri de evacuare, fie cu zboruri de repatiere asistată, fie cu zboruri comerciale, dar facilitate de sprijinul oferit de MAE şi de statul român.
”Ne apropiem de 2000 de cetăţeni români care s-au întors fie cu zboruri de evacuare, fie cu zboruri de repatiere asistată, fie cu zboruri comerciale, dar facilitate de sprijinul oferit de Ministerul de Externe şi de statul român. De asemenea, avem în evidenţă zborurile comerciale care au ajuns la Bucureşti, circa 1500 de cetăţeni care au revenit, cum spuneam, cu propriilor mijloace”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE.
Andrei Ţărnea şi-a exprimat speranţa că acest număr va creşte, pentru că frecvenţa zborurilor comerciale din statele din regiune este la rândul său într-o uşoară creştere. ”Aşa cum am văzut şi ieri dimineaţă, în continuare există încă zboruri anulate, zboruri care nu pot să fie efectuate din cauza condiţiilor de Securitate”, a menţionat el.
Ţărnea a precizat că, pentru toate zborurile Ministerului de Externe, fie cele de evacuare, fie cele făcute pe mecanism de protecţie civilă cu alte state, criteriile sunt aceleaşi şi acelea sunt criteriile care se aplică.
”În rest, ne concentrăm pe zborurile de aducere în ţara cetăţelor români, copiii, femei gravide şi persoane cu probleme medicale”, a subliniat el. Ţărnea a subliniat că prima condiţie este să existe o solicitare de asistenţă consulară înregistrată în sistemele MAE şi a doua, să existe un motiv care să includă persoanele respective în listele prioritare.
”Categorile prioritare sunt cele pe care le-am menţionat de fiecare dată, copii, persoane cu probleme medicale, femei gravite”, a completat el.
–>


