Ange Postecoglou caută „cârtiţa” de la Tottenham: „Fără îndoială că există o scurgere de informaţii din interiorul clubului”

Ange Postecoglou, managerul lui Tottenham, a declarat vineri că în interiorul clubului există cineva care oferă informaţii confidenţiale presei.

Ange Postecoglou a sesizat scurgerea regulată, către presă, a unor informaţii care ar trebui să rămână în intimitatea grupului. Antrenorul australian ar avea şi o idee despre cine ar putea fi persoana în cauză: „Nu e nicio îndoială că există o scurgere de informaţii din interiorul clubului. Cineva încă mai oferă informaţii presei, aşa cum a făcut-o tot anul”, a declarat Ange Postecoglou reporterilor, cu două zile înainte de meciul cu  Wolverhampton, din Premier League.

Managerul lui Tottenham s-a plâns că regăseşte în mod regulat în presă, înaintea meciurilor echipei sale, primul unsprezece pe care urmează să îl folosească în partidele respective.

 

Directorul Autorităţii Vamale Române anunţă montarea de scanere la Isaccea şi Moraviţa, iar până la finalul anului vor mai fi amplasate şase asemenea dispozitive şi în alte vămi / Unde va fi instalat un aparat de scanare feroviară

Adolescent din centru de plasament, bătut de polițiști la Călărași. S-a deschis dosar penal pentru purtare abuzivă