Noul proiect de Ordonanţă de Urgenţă, care propune modificări abrupte şi intempestive ale politicii fiscale, în lipsa unei consultări reale cu mediul de afaceri, lovesc în stabilitatea unui sector strategic şi creează o criză de încredere în rândul investitorilor, atrag atenţia reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii.
Potrivit acestora, devansarea calendarului pentru eliminarea facilităţilor fiscale pentru industria IT, începând cu ianuarie 2025, reprezintă „un semnal profund negativ faţă de un sector strategic al economiei româneşti, tratat cu superficialitate”.
„Amintim faptul că eliminarea facilităţilor fiscale pentru industria IT, ca parte a reformelor prevăzute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a fost prevăzută pentru anul 2028. În noiembrie 2023, facilitatea a fost amputată cu aplicare în câteva zile, destabilizând industria. Devansarea acestui calendar, printr-o măsură luată încă o dată într-un mod intempestiv, pune în pericol stabilitatea unuia dintre cele mai performante sectoare economice din România şi alimentează climatul de incertitudine pentru companii, afectând grav planificarea strategică şi încrederea investitorilor. Conform studiului ANIS, eliminarea facilităţii fiscale va avea ca efect reducerea competitivităţii industriei pe piaţa globală, prin creşterea costului cu forţa de muncă, precum şi diminuarea, în continuare, a numărului de locuri de muncă, deja în scădere cu circa 10.000 în anul 2023”, se menţionează într-un comunicat al asociaţiei remis, duminică, AGERPRES.
ANIS avertizează că astfel de măsuri riscă să izoleze România pe scena globală a tehnologiei, prin descurajarea investiţiilor şi intenţiilor companiilor pentru piaţa din România, şi să compromită eforturile de a transforma economia într-una digitală şi competitivă.
„Din nou, Guvernul ignoră legislaţia în materie de predictibilitate fiscală şi orice dialog cu mediul de afaceri şi antreprenorii care ţin economia naţională în picioare, creează locuri de muncă şi plătesc impozite. Eliminarea facilităţii în acest context poate avea un impact negativ sever nu doar asupra industriei, prin reduceri masive de locuri de muncă, retragerea unor companii internaţionale sau redirecţionarea investiţiilor către alte ţări, dar şi destabilizarea economiei în ansamblu, într-un moment critic pentru digitalizare şi retehnologizare, strict necesare pentru a menţine competitivitatea companiilor româneşti”, a declarat Edward Creţescu, preşedintele ANIS, citat în comunicat.
Sursa citată subliniază că sectorul IT a demonstrat un rol esenţial în rezilienţa economiei naţionale, inclusiv în perioade de criză. Doar în ultimii cinci ani, excedentul la export al industriei a fost de peste 20 miliarde euro. Contribuţia directă sectorului la PIB este de circa 8%, dar acesta contribuie prin efectele indirect şi indus cu peste 14% la PIB. De asemenea, efectul de antrenare pe piaţa forţei de muncă este de circa 15% din numărul total de salariaţi din economie.
În acest context, reprezentanţii industriei semnalează că modificările fiscale majore care influenţează într-un mod brutal dinamica industriei riscă să submineze progresul economic al României şi să afecteze profund climatul de afaceri.
Astfel, ei fac un apel ferm către Guvern să revină la masa discuţiilor cu sectorul privat, respectând angajamentele asumate în Programul de Guvernare pentru un parteneriat real cu mediul de afaceri, în vederea identificării unor soluţii echilibrate pentru reducerea deficitului bugetar, să reanalizeze decizia de accelerare a eliminării facilităţilor fiscale pentru industria de IT şi să revină într-un calendar predictibil, conform cadrului legal în vigoare, care să permită companiilor adaptarea graduală la noile condiţii fiscale şi să demareze un dialog real cu industria IT pentru a identifica soluţii care să sprijine competitivitatea şi să valorifice potenţialul acestui sector de a contribui la digitalizarea economiei româneşti şi la creşterea economică, în ansamblu.
Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) este asociaţia reprezentativă a industriei de IT din România. ANIS are peste 150 de companii membre, este un promotor al digitalizării şi reprezintă interesele industriei de IT de 25 de ani, fiind un partener de dialog credibil care poate contribui la crearea de politici publice care să faciliteze valorificarea tehnologiei pentru dezvoltarea socio-economică.
Ministerul Finanţelor a publicat duminică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, care propune, printre altele, eliminarea facilităţilor fiscale acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, ca urmare a desfăşurării activităţii de creare programe pentru calculator sau de la angajatori din sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară în condiţiile stabilite prin Codul fiscal, începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)