ANM – Miercuri, caniculă în toată ţara. Nouă judeţe şi Capitala, sub cod portocaliu

Meteorologii anunţă că miercuri va fi caniculă în toată ţara, majoritatea regiunilor aflându-se sub avertizare cod galben. Nouă judeţe şi Capitala se vor afla sub avertizare cod portocaliu.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru miercuri, o avertizare meteorologică cod galben, fiind anunţate val de căldură persistent, caniculă şi disconfort termic ridicat

”Valul de căldură va continua să se extindă şi să se intensifice în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală”, conform ANM.

Judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti se vor afla sub avertizare cod portocaliu.

”În judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti valul de căldură va persista, va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală)”, este mesajul meteorologilor.

  Valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare.

Peste 128 de milioane de americani, sub avertizare de căldură / Beryl lasă aproximativ 2 milioane de consumatori din sud-estul Texasului fără curent / Canada se pregăteşte de incendii

Ploile din Coreea de Sud provoacă alunecări de teren, iar trenurile de mare viteză sunt încetinite / O persoană a murit, după surparea unui zid de sprijin