Peste 20.500 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Conform datelor transmise de locurile de deţinere subordonate ANP, acestea custodiază 24.696 de persoane private de libertate.
Dintre ele, 22.647 au fost identificate cu drept de vot la alegerile prezidenţiale, iar 2.049 fără acest drept.
Dintre deţinuţii cu drept de vot, 20.512 şi-au exprimat, în scris, intenţia de a vota.
Unităţile în care persoanele private de libertate vor vota la referendumul local din Capitală sunt Penitenciarul Bucureşti-Rahova şi Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova.
Conform situaţiei preliminare, la nivelul celor două unităţi de detenţie există 858 de persoane cu drept de vot, dintre care 819 şi-au exprimat, în scris, intenţia de a vota la referendumul iniţiat de primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan. AGERPRES/(AS – autor: Iulia Carciog, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)