Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de 820.000 de lei mai multor operatori economici după ce au primit sesizări venite de la cetăţeni. În urma acestor acţiuni, 17 unităţi au fost închise temporar până la remedierea deficienţelor şi au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de peste 28.000 de lei.
Reprezentanţii ANPC au anunţat că, luni, au desfăşurat mai multe acţiuni de control la nivel naţional, vizând respectarea drepturilor consumatorilor şi conformitatea produselor şi serviciilor oferite de operatorii economici.
În urma verificărilor făcute la 146 de operatori economici, au fost constatate multiple abateri de la prevederile legale. Au fost date 111 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 820.000 de lei, şi au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de 28.350 de lei.
De asemenea, a fost închisă temporar activitatea pentru 17 unităţi economice până la remedierea deficienţelor.
Totodată, au fost transmise 35 de invitaţii transmise operatorilor economici pentru clarificarea unor aspecte suplimentare.
”ANPC reaminteşte tuturor operatorilor economici obligaţia de a respecta legislaţia privind protecţia consumatorilor şi îşi reafirmă angajamentul de a asigura un mediu comercial sigur şi corect pentru cetăţeni. Consumatorii sunt încurajaţi să sesizeze orice nereguli prin intermediul formularului de pe site ANPC sau la comisariatele teritoriale”, au transmis reprezentanţii ANPC.