Antrenorul României U19 Ion Marin, după eliminarea din semifinalele Euro: Primul gol primit, penibil

#image_title

Naționala de fotbal U19 a României a fost învinsă luni de selecționata Olandei, scor 1-3, în semifinalele Campionatului European găzduit de țara noastră. Selecționerul Ion Marin și-a felicitat elevii pentru parcursul din competiție, după partidă, considerând că primul gol primit putea fi evitat, potrivit mediafax.

„Sunt mândru de acești băieți. Au ajuns între primele patru echipe ale Europei și merită toate felicitările. Le mulțumesc pentru cei trei ani în care am lucrat împreună și în care am construit această echipă”, a declarat Ion Marin, la finalul partidei.

Tehnicianul a recunoscut, însă, că debutul meciului a fost greșit gestionat: „Primul gol primit este penibil. E greu să revii când intri în meci așa”.

România U19 a încercat să revină în joc, dar a fost dominată de o echipă olandeză mai organizată. „Am avut un regret că nu am dat și golul al doilea. Uneori am reușit să recuperăm mingea în treimea lor, alteori nu. Ăsta este fotbalul, atât am putut să dăm în această seară”, a adăugat selecționerul.

Finala Campionatului European U19 este programată joi, pe stadionul Rapid din București, și va opune Spania, învingătoare în cealaltă semifinală, scor 6-5 cu Germania după prelungiri, reprezentativei Olandei.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Undă de șoc pe plan mondial: prețul petrolului a atins cel mai ridicat nivel din ianuarie / Estimările analiștilor

Campionatul European de fotbal Under-19: ‘Noi atât am putut să dăm în seara asta, rămânem cu locul 4 în Europa’ – Ion Marin