Anunț oficial: Reguli de acces pentru prezentarea condoleanțelor la Palatul Cotroceni

#image_title

Guvernul a anunțat că românii care doresc să omagieze memoria fostului președinte al României, Ion Iliescu, vor avea acces miercuri, în intervalul orar 13.00 -18.00, în Sala Unirii din Palatul Cotroceni, unde va fi depus sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului șef al statului român, potrivit mediafax.

Accesul publicului se va face pe la Intrarea Registratură a Palatului Cotroceni, din Bd. Geniului (Zona Statuii Leu), iar ieșirea, pe la Poarta Muzeu din Șoseaua Cotroceni. Nu vor avea acces copiii cu vârsta mai mică de 14 ani.

Florile și lumânările pot fi depuse doar în spațiul special amenajat din fața Palatului Cotroceni, pe trotuarul din Bd. Geniului, și nu în interiorul clădirii Palatului Cotroceni.

Guvernul anunță reguli de acces pentru prezentarea condoleanțelor la Palatul Cotroceni:

-Ținută sobră / de funeralii, culori închise;
-Pentru acordarea accesului în incinta Complexului „Palat Cotroceni”, publicul se supune unui control de securitate individual și al bagajelor, la solicitarea personalului de securitate;

-Sunt strict interzise vorbitul la telefon, fotografierea și filmarea, din respect pentru solemnitatea momentului;
-Este interzis accesul cu obiecte periculoase, arme, rucsacuri mari, valize sau bagaje mari sau alte obiecte care pot îngreuna accesul și afecta siguranța vizitatorilor;
-Este interzisă folosirea aparatelor de fotografiat, a telefoanelor mobile sau a altor instrumente electronice;
-Se recomandă persoanelor să nu aducă obiecte personale (volume, scrisori, ilustrate, documente sau fotografii).

Guvernul a anunțat că în zilele de 6 și 7 august vor fi organizate funeralii de stat în onoarea fostului președinte al României, Ion Iliescu.

Firmele de RCA aruncă pe spatele șoferilor vina creșterii prețurilor la RCA: Fac prea multe accidente

Virusul West Nile face tot mai multe victime în Italia: Numărul deceselor a ajuns la 12