Donald Trump obţine miercuri o victorie în alegerile prezidenţiale din Michigan şi 15 mari electori şi îşi completează palmaresul în statele din ”Zidul Albastru” al Marilor Lacuri, pe care Kamala Harris le considera cea mai uşoară cale către victorie relatează The Associated Pres.
Trump a reuşit să învingă şi în 2016 în Wisconsin, Michigan şi Pennsylvania şi să o înfrângă pe Hillary Clinton.
Preşedintele Joe Biden l-a înfrânt pe Trump în toate aceste state în 2020.
Spre deosebire de campania lui Clinton din 2016, Harris a făcut o campanie intensă în întreaga regiune în septembrie şi octombrie.
Vicepreşedinta şi-a petrecut întreaga zi de duminică în Michigan, însă nu a reuşit să obţină nivelul susţinerii lui Biden, mai ales la Wayne County, unde Detroitul votează masiv cu democraţii.
Trump a fost activ în regiune, la rândul său, şi a obţinut scoruri mai bune în toate trei satele faţă de cele din 2020.
Michigan, la fel ca Wisconsin, la vest, făcea parte din ”zidul albastru” care a votat cu democraţii timp de 20 de ani, de la Bill Clinton în 1992 şi până la realegerea lui Barack Obama în 2012.
”Zidul” a căzut în 2016, doborât de Trump. El a învins atunci cu 0,2 puncte procentuale. Michiganul a fost recucerit de Biden în 2020 cu aproximativ trei puncte procentuale.