Asociaţia Profesională a Agenţilor Imobiliari din România (APAIR) îşi exprimă îngrijorarea faţă de impactul fiscal asupra preţurilor la locuinţe, considerând că majorarea cotei TVA pentru locuinţele noi, inclusă în pachetul de măsuri fiscale, merită analizată cu atenţie, având în vedere efectele directe asupra pieţei rezidenţiale – atât pentru cumpărători, cât şi pentru dezvoltatori.
“În contextul în care accesul la finanţare este deja influenţat de dobânzi ridicate şi inflaţie, orice modificare care afectează preţul final al locuinţelor poate influenţa deciziile de achiziţie, în special în segmentul destinat clasei medii. Este important ca aceste schimbări să fie însoţite de comunicare clară, predictibilitate şi măsuri de susţinere adaptate realităţilor pieţei. APAIR încurajează o abordare responsabilă şi informată din partea tuturor actorilor implicaţi – autorităţi, dezvoltatori, instituţii bancare şi consultanţi imobiliari”, se arată într-un comunicat al asociaţiei, remis vineri AGERPRES.
Pieţele funcţionale se bazează pe încredere, iar această încredere se construieşte prin transparenţă şi dialog continuu, transmit agenţii imobiliari.
“Suntem îngrijoraţi cu privire la această schimbare fiscală, dar credem în puterea unei pieţe echilibrate, susţinute de informaţii clare şi consultanţă profesională. Membrii APAIR sunt pregătiţi să ghideze clienţii prin aceste momente complexe”, a declarat preşedintele APAIR, Gabi Arteni, citat în comunicat.
APAIR reiterează importanţa unor decizii echilibrate şi strategice, care să asigure stabilitatea şi accesibilitatea pieţei imobiliare din România, fără a compromite dezvoltarea pe termen lung şi va continua să susţină consumatorii şi profesioniştii din domeniu, pledând pentru soluţii cu impact sustenabil asupra pieţei imobiliare româneşti.