Apele Române anunţă o creştere semnificativă a rezervei de apă în lacurile de acumulare, arătând că la sfârşitul lunii martie, coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare era de 56% iar astăzi, acest coeficient a crescut la 74,94%.
”Creştere semnificativă a rezervei de apă în lacurile de acumulare. La sfârşitul lunii martie, coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România era de 56%. Astăzi, 29 aprilie, acest coeficient a crescut la 74,94%, conform datelor centralizate de Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR)”, transmit Apele Române.
Această creştere este rezultatul precipitaţiilor recente şi al măsurilor de gestionare atentă a resurselor de apă.
”În mod special, în acumularea Paltinu, s-a înregistrat o creştere a volumului de apă de la 21,2 milioane m³ la 23 milioane m³, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire semnificativă. Asigurăm în continuare alimentarea cu apă a populaţiei. Continuăm să monitorizăm şi să gestionăm cu atenţie resursele de apă pentru a răspunde nevoilor comunităţilor”, menţionează Apele Române.