Documentele se depun la Centrele judeţene/locale ale APIA, respectiv Centrul APIA din Municipiul Bucureşti.
Schema de sprijin financiar se aplică pe întreg teritoriul României şi are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul creşterii ovinelor/caprinelor pentru pierderile economice ca urmare a secetei pedologice din agricultură manifestată în perioada septembrie 2023 – august 2024.
Resursele financiare alocate acestei scheme de sprijin de urgenţă sunt de peste 238 milioane de lei (echivalentul sumei de 48 milioane de euro, stabilit la cursul de schimb de 4,9749 lei pentru un euro).
Sprijinul financiar de urgenţă este în cuantum de 248 lei/cap de animal tineret femel ovin/caprin şi se acordă pentru un efectiv de tineret femel ovin/caprin cuprins între 50 capete/exploataţie cu cod ANSVSA – 300 capete/beneficiar.
Solicitanţii cu un efectiv mai mare de 300 de capete beneficiază de sprijin financiar de urgenţă calculat la nivelul a maximum 300 de capete tineret femel ovin/caprin per beneficiar, cu condiţia să deţină minimum 50 capete de tineret femel ovin sau caprin/fiecare exploataţie cu cod ANSVSA.
Plata sumelor reprezentând sprijinul de urgenţă se efectuează până la data de 30 aprilie, cu posibilitatea efectuării plăţii şi după această data, însă numai pentru conturile invalide şi nu mai târziu de 30 iunie.