Apple ar putea să devină prima companie amendată pe baza noii legislaţii europene pentru pieţe digitale

Comisia Europeană se pregăteşte să anunţe amendarea Apple pentru încălcarea Legii pentru Pieţe Digitale, susţin surse citate de Bloomberg.

Motivul penalizării ar rezulta din faptul că Apple a fost găsită vinovată de afectarea concurenţei prin restricţiile impuse în cadrul App Store.

Mai exact, susţin aceleaşi surse, Apple va fi acuzată că nu permite dezvoltatorilor să direcţioneze utilizatorii către surse din afara App Store, unde aplicaţiile sunt mai ieftine.

Nu se ştie, deocamdată, cât va fi valoare amenzi. Cert este că noua legislaţie prevede amenzi de până la 10% din veniturile globale anuale şi până la 20% pentru infracţiuni repetate.

Pe baza veniturilor obţinute de Apple de anul trecut, amenda aplicată de Comisia Europeană ar putea ajunge la 38 de miliarde de dolari.

Apple a fost amendată cu 1,84 miliarde de euro în martie, pentru un motiv similar – că nu a permis dezvoltatorilor să direcţioneze utilizatorii către surse externe unde serviciile de streaming muzical sunt mai ieftine.

Gigantul petrolier Saudi Aramco a înregistrat o scădere cu 15% a profitului În trimestrul al treilea, dar menţine dividendul

Traficul feroviar este în continuare oprit în judeţul Mehedinţi, în zona unde mai multe vagoane ale unui tren cu benzină au deraiat şi s-au răsturnat / Trafic rutier deviat