Aproape un sfert de miliard de copii, afectați de fenomenele climatice extreme în școli

Valurile de căldură au avut cel mai mare impact, afectând 171 de milioane de copii. Doar în aprilie, când temperaturile au crescut semnificativ în țări precum India, Bangladesh și Filipine, 118 milioane de elevi au avut de suferit. În Filipine, mii de școli fără aer condiționat au fost nevoite să își închidă porțile din cauza riscului de hipertermie, potrivit AFP.

Asia de Sud a fost cea mai afectată regiune, cu 128 de milioane de elevi care nu au putut merge la școală. India conduce topul cu 54 de milioane de copii afectați, urmată de Bangladesh cu 35 de milioane.

Situația riscă să se agraveze în viitor. Dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă în ritmul actual, până în 2050 numărul copiilor expuși la valuri de căldură va fi de opt ori mai mare față de anul 2000. De asemenea, expunerea la inundații extreme se va tripla, iar cea la incendii de vegetație va crește de 1,7 ori.

„Copiii sunt mai vulnerabili la vremea extremă. Se încălzesc mai repede și se răcesc mai greu decât adulții”, avertizează Catherine Russell, director executiv UNICEF, subliniind că educația este unul dintre serviciile cel mai des perturbate de fenomenele climatice.

UNICEF atrage atenția că aceste întreruperi pot duce la abandonul școlar, în special în rândul fetelor, într-un context în care două treimi dintre copiii lumii nu pot citi la vârsta de 10 ani.

Incendiu la o școală din Oradea

Declin demografic alarmant: Omenirea va suferi un colaps ‘fără precedent în istoria modernă’