Aproximativ 8.000 de documente noi din disarul Epstein, dezvăluite de Departamentul american al Justiţiei, inclusiv imagini de supraveghere din august 2019, când infractorul sexual newyorkez Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celula în care era încarcer

Aproape 8.000 de documente noi din scandalul Epstein erau disponibile marţi pe site-ul Departamentului american al Justiţiei, acuzat de reţinerea unor informaţii şi criticat de către opoziţia democrată din cauza difuzării, pe care o consideră prea lentă, a acestui dosar, a constatat AFP.

Aceste fişiere noi conţin sute de înregistrări video sau audio – inclusiv imagini de supraveghere din august 2019, când infractorul sexual newyorkez Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celula în care era încarcerat, potrivit unei analize AFP.

Între fişiere se află, de asemenea, transcrieri ale unor auudieri, dosare FBI şi ale Departamentului Justiţiei, e-mailuri şi articole de presă.

Departamentul Justiţiei a fost obligat prin lege să publice dosarul Epstein şi dosarul complicei sale Ghislaine Maxwell până la 19 decembrie.

Însă departamentul a anunţat că, din cauza volumului mare de materiale, urmează să le publice treptat, pentru a cenzura detalii despre persoane care apar în ele.

Deputatul Oana Matache a depus jurământul în plenul Camerei Deputaţilor / Aceasta a preluat mandatul, pe locul lui Marcel Ciolacu, care a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău

Comisarii ANPC au dat amenzi de 230.000 de lei la târgurile de Crăciun din întreaga ţară/ Printre nereguli: vânzarea de produse fără elemente de identificare şi caracterizare, absenţa traducerilor în limba română