Într-o recentă analiză a datelor din mai mult de o duzină de studii, consumul de cafea şi ceai a fost legat de riscuri mai mici de apariţie a cancerelor din sfera ORL (de cap şi gât, inclusiv a cancerului oarl).
Cancerele din sfera ORL sunt al şaptelea cel mai frecvent cancer la nivel mondial, iar ratele sunt în creştere în ţările cu venituri mici şi medii.
Multe studii au evaluat dacă consumul de cafea sau ceai este asociat cu cancerele de cap şi gât, cu rezultate inconsistente.
Pentru a oferi o perspectivă suplimentară, cercetătorii au examinat datele din 14 studii realizate de diferiţi oameni de ştiinţă asociaţi cu Grupul internaţional de epidemiologie în domeniul cancerelor de cap şi gât, o colaborare a grupurilor de cercetare din întreaga lume.
Participanţii la studiu au avut de completat chestionare privind consumul lor de cafea cu cofeină, cafea decofeinizată şi ceai în ceşti pe zi/săptămână/lună/an.
Atunci când cercetătorii au centralizat informaţiile referitoare la 9.548 de pacienţi cu cancer de cap şi gât şi la 15.783 de controale fără cancer, au constatat că, în comparaţie cu persoanele care nu consumau cafea, persoanele care consumau mai mult de 4 ceşti de cafea cu cofeină pe zi aveau, în general, un risc cu 17% mai mic de a avea cancere de cap şi gât, un risc cu 30% mai scăzut de a avea cancer al cavităţii bucale şi un risc cu 22% mai mic de a avea cancer de gât.
Consumul a 3-4 ceşti de cafea cu cofeină a fost asociat cu un risc cu 41% mai mic de a avea cancer hipofaringian (un tip de cancer la baza gâtului).
Consumul de cafea decofeinizată a fost asociat cu o probabilitate cu 25% mai mică de cancer al cavităţii bucale. Consumul de ceai a fost asociat cu riscuri cu 29% mai mici de cancer hipofaringian.
De asemenea, consumul zilnic aunei ceşti sau mai puţin de ceai a fost asociat cu un risc general cu 9% mai mic de cancere de cap şi gât, şi cu un risc cu 27% mai mic de cancer hipofaringian, dar consumul a mai mult de o ceaşcă a fost asociat cu riscuri cu 38% mai mari de cancer laringian.
„Deşi au existat cercetări anterioare privind consumul de cafea şi ceai şi reducerea riscului de cancer, acest studiu a evidenţiat efectele lor variate în ceea ce priveşte diferite subtipuri de cancere de cap şi gât, inclusiv observaţia că şi cafeaua decofeinizată a avut un anumit impact pozitiv”, a declarat autorul principal Yuan-Chin Amy Lee, de la Institutul de Cancer Huntsman şi facultatea de medicină a universităţii din Utah.
Potrivit cercetătorului, obiceiurile privind consumul de cafea şi ceai sunt complexe, iar aceste constatări vor trebui validate de studii suplimentare privind impactul pe care cafeaua şi ceaiul îl pot avea asupra reducerii riscului de cancer.
Constatările au fost publicate online, de , pe 23 decembrie, în revista , un jurnal editat de Societatea Americană de Cancer.